Caz medical rar: unui bebeluş i s-a extirpat din abdomen fratele geamăn
Bebeluşul a fost operat la 11 martie după ce medicii au observat umflarea abdomenului. Părinţii se temeau că acesta a dezvoltat o tumoare, dar analizezele medicale au scos la iveală o condiţie extrem de rară, relatează New Scientist.
Un fetus s-a dezvoltat în interiorul copilului şi acţiona ca un parazit, hrănindu-se din nutrienţii gazdei.
Directorul spitalului unde a fost operat copilul, Lalu Hamzi Fikri, a dezvăluit că medicii au înlăturat „un fetus de 400 de grame”. De asemenea, acesta a precizat că „bebeluşul se recuperează bine”.
Examinările asupra fetusului au arătat că acesta era băiat, dar nu era dezvoltat complet. Se potriveşte descrierii de fetus in fetu – o condiţie extrem de rară, unde unul sau mai mulţi fetuşi parţial formaţi cresc în corpul altui fetus.
Primul caz documentat a fost în jurul anului 1800 şi au fost mai puţine de 200 de cazuri înregistrate în toată lume. De obicei, fetusul are coloană vertebrală, membre şi câteva organe, dar nu are creier sau craniu şi, aşa cum am menţionat anterior, se comportă ca un parazit, punând viaţa gazdei în pericol.
Condiţia apare chiar din pântec, atunci când un embrion al unui frate geamăn este absorbit în altul, din cauza proximităţii celor doi embrioni.
Se întâmplă ca această condiţie să nu prezinte niciun simptom, în acest sens, fetusul poate fi găsit şi după ani, chiar zeci de ani de la naştere, aşa cum a fost cazul unui bărbat italian de 47 de ani căruia i s-a găsit fratele geamăn în abdomen.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Caz medical bizar: copilul cu dinţi în creier
Poţi face „pietre la creier”? Un caz medical extrem de rar uimeşte lumea medicală
Caz medical şocant: o fetiţă s-a născut „gravidă” cu gemeni
Chemaţi-l pe dr. House! Un caz medical ciudat a fost rezolvat cu ajutorul celebrului serial american