Profesori universitari de la Harvard şi Stanford, la programul de leadership Aspire Academy
Programul va avea loc pe 14-21 Iulie şi le va oferi participanţilor acces la cursuri şi seminarii construite pe formatul universităţilor din SUA. Profesori distinşi de la instituţii de renume precum Harvard, Stanford şi UC Berkeley vin la Aspire Academy pentru a-i îndruma pe studenţii români către leadership autentic.
“Pentru a ajunge un lider bun trebuie să dobândeşti calităţile şi valorile necesare”, spun profesorii americani de la Stanford şi Harvard care au venit pentru câteva zile în România, la Poiana Braşov, să predea cursuri de leadership tinerilor înscrişi la Academia Aspire. “Studenţii de aici sunt entuziasmaţi, vor să înveţe, sunt ambiţioşi. Îi învăţăm despre leadership, cum pot să devină lideri, să se înţeleagă pe ei şi pe cei din jur. Printre calităţile pe care le are un lider se remarcă puterea de a motiva oamenii inspirându-i să realizeze un obiectiv nu forţându-i să facă asta”, a declarat Phil Malone, profesor de Innovation and Intellectual Property la Stanford University.
Comunitatea Aspire Academy reuneşte peste 500 de tineri care ocupă poziţii de leadership în comunitatea lor, şi-au deschis propria afacere sau lucrează la o companie de success. Network-ul Aspire se întinde şi în străinătate, participanţii provenind din peste 20 de ţări din Europa şi alte continente.
Citeşte continuarea pe Mediafax.
Vă recomandăm să citiţi şi urătoarele articole: