Tibi Uşeriu, singurul român care participă la cel mai greu maraton de pe planetă, conduce detaşat în competiţia “6633 Arctic Ultra”, cu un avans uriaş
Tibi Uşeriu, singurul român care s-a înscris anul acesta la cel mai greu maraton de pe planetă, conduce detaşat cursa. Încă de la start a luat un avans considerabil faţă de competitorii săi, la jumătatea maratonului acesta reuşind să aibă un avans de peste 40 de kilometri şi 12 ore faţă de următorul competitor, canadianul Scott Donatelli.
“6633 Arctic Ultra” ajuns la a noua ediţie, este cel mai greu maraton de pe planetă şi a reunit la 23 de alergători din întreaga lume, unul dintre aceştia renunţând înainte de începerea cursei, notează Mediafax.
Până acum, alţi nouă maratonişti au renunţat la competiţie.
Tibi Uşeriu şi-a anunţat fanii din România că este foarte frig, ninge puternic şi vântul bate cu putere, fiind foarte greu să înainteze prin zăpada proaspătă. În plus, este epuizat, deoarece nu a reuşit să doarmă din cauza frigului şi are degerături şi mai multe răni la picioare, dar nu renunţă.
“Tibi a trecut printr-o noapte catastrofală, poate cea mai grea noapte prin care a trecut el vreodată la un concurs. Imaginaţia nu e capabilă să cuprindă brutalitatea cursei. Gândurile voastre şi energia voastră l-au ajutat să treacă cumva peste această noapte. A reuşit să rămână lucid până când a răsărit soarele, iar când s-a făcut un strop mai cald (în traducere – 20°) a reuşit să doarmă puţin pe marginea drumului îngheţat şi şi-a revenit”, anunţă reprezentanţii asociaţiei Tăşuleasa, organizaţie din care face parte Tibi Uşeriu şi care îi ţine la curent pe fanii maratonistului cu toate noutăţile.
Tibi Uşeriu a ajuns în al cincilea punct de control, la Craibou Creek, situat la 330 de kilometri de start, unde va rămâne să se odihnească câteva ore.
Maratonul se desfăşoară în Canada, dincolo de Cercul Polar, şi presupune parcurgerea a 566 kilometri în maxim 180 de ore, pe gheaţă, la temperaturi care pot ajunge până la minus 52 de grade Celsius.
Anul trecut din România au participat trei sportivi la maraton, bistriţeanul Tibi Uşeriu reuşind să ajungă primul la linia de sosire după ce a parcurs cei 566 de kilometri ai cursei în 173 de ore şi 40 de minute.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Românul Tibi Uşeriu a câştigat cel mai greu maraton din lume, dincolo de Cercul Polar – GALERIE FOTO
Singurul român care participă la cel mai greu maraton din lume, „6633 Ultra”