5 metode simple prin care ne putem menţine sănătatea creierului
Neurologul american Tara Swart a prezentat, pentru Business Insider, cele mai eficiente metode de menţinere a sănătăţii creierului.
Principalul aspect de care trebuie să avem grijă atunci când vine vorba despre sănătatea creierului nostru este alimentaţia. Medicul a enumerat alimentele care aduc cele mai multe beneficii acestui organ al corpului. Este vorba despre somon, avocado, ouă, nuci şi seminţe şi uleiurile de cocos şi de măsline, scrie Gândul.
„Chiar dacă creierul nostru cântăreşte doar 2-3 kilograme, reprezentând o mică parte din greutatea noastră corporală, el atrage 20-30% din conţinutul alimentelor digerate, astfel că o dietă sănătoasă este foarte importantă, iar glucoza, obţinută din toate produsele enumerate mai sus, este un element esenţial pentru creier”, explică neurologul.
Trebuie, de asemenea, să acordăm o foarte mare atenţie odihnei. Creierul are nevoie de 7-8 ore de somn pentru a se reface complet. S-a demonstrat că dacă o persoană are un somn agitat sau incomplet în decursul unei nopţi, aceasta se poate confrunta ziua următoare cu o scădere a coeficientului de inteligenţă cu 5-8 puncte.
Hidratarea este şi ea un element important în menţinerea sănătăţii creierului. „Sfatul general este acela de a consuma o jumătate de litru de apă pentru fiecare 15 kilograme din greutatea noastră corporală în fiecare zi”, susţine Tara Swart. Acest lucru se traduce, având în vedere greutatea medie a unui bărbat, în consumul a 3 litri de apă pe zi în cazul reprezentanţilor acestui sex.
Chiar dacă poate părea ciudat, respiraţia este foarte importantă pentru creier. Aportul de oxigen adus organismului influenţează capacitatea acestuia. Astfel, dacă înainte de o întâlnire importantă o persoană ia 10 guri bune de aer, va simţi o îmbunătăţire la nivelul resurselor creierului. Totodată, este ideal ca fiecare persoană să facă mişcare în timpul unei zile, ajungând la cel puţin 10.000 de paşi.
Neurologul atrage atenţia şi asupra meditaţiei, spunând că studiile arată că 12 minute de meditaţie făcute zilnic pot fi suficiente pentru a reduce stresul acumulat la nivelul creierului. Acest lucru ajută la stăpânirea reacţiilor emoţionale şi la îmbunătăţirea relaţiilor şi comportamentului nostru la locul de muncă.