Home » D:News » Cât de importante sunt fanteziile sexuale în cuplu

Cât de importante sunt fanteziile sexuale în cuplu

Publicat: 15.03.2017
De multe ori, în intimitate ne simţim vulnerabili, inhibaţi, demni de etichetat sau de condamnat. Devenim prizonierii propriilor fantezii sau ne lovim de acele gânduri rigide pe care le tot tragem după noi. Specialiştii cred însă că fanteziile au rolul lor într-un cuplu, dar doar dacă sunt dorite de ambii parteneri.

Pentru fiecare membru al unui cuplu, intimitatea poate însemna altceva. Tocmai din acest motiv, trebuie să exprimăm modul în care vedem lucrurile, dar să ascultăm şi punctul de vedere al partenerului. Nevoia de intimitatea se comunică, se negociză, iar apoi se pune în practică”, precizează psihoterapeutul Constantin Cornea pentru Gândul.

 

 

Intimitatea poate ţine de timp, de loc, de activitate. De aceea, coordonatele se stabilesc de către cei doi parteneri. Fanteziile întreţin viaţa sexuală şi o condimentează. Singura mare problemă este când unul dintre parteneri are o dorinţă care nu corespunde nevoilor sau credinţelor celuilalt. Orice fantezie care multumeşte ambii parteneri poate fi pusă în practică. Apoi mai este şi problema toxicităţii fanteziilor, pentru că există posibilitatea ca unele dintre acestea să rănească fizic sau psihic unul dintre parteneri. Avantajele constau în intensitatea trăirilor sexuale ale celor doi. Dezavantajele pot fi multiple:

1. Se pot dezvolta adicţii de alcool, de medicamente, de droguri, de jucării sexuale.

2. Dacă va fi depăşită o limită, cum ar fi schimbul de parteneri, nu se mai poate reveni la normalitate.

3. Jucăriile folosite intens pot provoca durere fizică.

4. Poate apărea trauma psihică. Partenerul poate crede că el nu este de ajuns.

5. Se poate ajunge la divorţ, certuri, înşelat”, adaugă psihoterapeutul Constantin Cornea pentru Gândul.

De multe ori, o persoană complexată din punct de vedere sexual poate dezvolta o seamă întreagă de afecţiuni medicale sau psihologice. Poate ajunge să se plângă de boli sau dureri care nu există, se poate îngrăşa sau slăbi exagerat, poate avea probleme cu somul sau cu activităţile din societate.

Complexele sexuale ale femeii nu diferă foarte mult de cele ale bărbatului. În general, ele vin din traumele trecutului, dar contează și modul în care o persoană își percepe imaginea de sine, gradul de cultură și de educație. Sursa complexelor poate fi următoarea:

1. O stimă de sine scazută.

2. O familie de origine cu probleme, în care certurile și scandalurile sunt la ordinea zilei.

3. Lipsa comunicării în cuplu sau o comunicare ce scoate la lumină doar părțile negative, în dauna celor pozitive.

4. O imagine distorsionată despre felul în care arată sau despre modul în care gândește sau ia decizii.

5. Prietenii toxici alături de care capătă adicții, se încarcă cu probleme și nu mai găsește o formă prin care să se bucure de viață.

6. Problemele în carieră sau de sănătate.

7. Probleme cu greutatea, cu tenul, cu trăsăturile generale ale feței sau corpului.

8. O traumă majoră suferită într-o relație de iubire sau prietenie.

9. Un accident ce a dus la mutilarea persoanei respective””, mai spune Constantin Cornea.

Persoanele complexate sexual pot dezvolta numeroase afecțiuni. anorexie, bulimie, tulburări ale somnului, anxietate, atacuri de panică, frigiditate etc.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Nu doar uleiul, ci și frunzele de măslin sunt bune pentru sănătate
Nu doar uleiul, ci și frunzele de măslin sunt bune pentru sănătate
Test de cultură generală. Ce este Schengen?
Test de cultură generală. Ce este Schengen?
Astronomii au găsit o megastructură cosmică de 23 de ori mai mare decât Calea Lactee
Astronomii au găsit o megastructură cosmică de 23 de ori mai mare decât Calea Lactee
Bogații lumii au devenit și mai bogați în 2024
Bogații lumii au devenit și mai bogați în 2024
A început Forumul Economic Mondial. Cei mai influenţi oameni ai planetei, prezenți la Davos
A început Forumul Economic Mondial. Cei mai influenţi oameni ai planetei, prezenți la Davos
Lenin, revoluţionarul comunist care a MURIT infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a DISPĂRUT boala din dosarul lui medical
Lenin, revoluţionarul comunist care a MURIT infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a DISPĂRUT boala din dosarul ...
Lumea este deja în mijlocul celui de-Al Treilea Război Mondial, spune președintele Parlamentului Finlandei
Lumea este deja în mijlocul celui de-Al Treilea Război Mondial, spune președintele Parlamentului Finlandei
Un nou cod de conduită la nivelul UE obligă companiile de tehnologie să ia măsuri împotriva incitării la ură
Un nou cod de conduită la nivelul UE obligă companiile de tehnologie să ia măsuri împotriva incitării la ură
Odată cu întoarcerea la Casa Albă, Donald Trump retrage pentru a doua oară Statele Unite din Acordul de la Paris
Odată cu întoarcerea la Casa Albă, Donald Trump retrage pentru a doua oară Statele Unite din Acordul de la Paris
Joe Biden a grațiat cinci membri din familia sa în ultimele minute de mandat
Joe Biden a grațiat cinci membri din familia sa în ultimele minute de mandat
„Nababul”, cel mai bogat român de la începutul secolului XX. Cum era manevrat de copiii lui?
„Nababul”, cel mai bogat român de la începutul secolului XX. Cum era manevrat de copiii lui?
Este posibil ca viața de pe Venus să ajungă acolo de pe Pământ?
Este posibil ca viața de pe Venus să ajungă acolo de pe Pământ?
Andrei Novac: „Cărțile de poezie sunt ascunse în librării”
Andrei Novac: „Cărțile de poezie sunt ascunse în librării”
Căutăm un Content Writer entuziast. Alătură-te echipei Go4it!
Căutăm un Content Writer entuziast. Alătură-te echipei Go4it!
Ospețele cu care Alexandru Marghiloman își răsfăța musafirii
Ospețele cu care Alexandru Marghiloman își răsfăța musafirii
David Lynch și universul muzical: „Îmi place să îl numesc experimentare”. „Muzica e magie”
David Lynch și universul muzical: „Îmi place să îl numesc experimentare”. „Muzica e magie”
David Lynch a iubit femeile poate la fel de mult ca filmele. A fost căsătorit de patru ori
David Lynch a iubit femeile poate la fel de mult ca filmele. A fost căsătorit de patru ori
Ce este tulburarea de depersonalizare? Medicii încă încearcă să deslușească misterul
Ce este tulburarea de depersonalizare? Medicii încă încearcă să deslușească misterul