Home » D:News » Ce trebuie să mâncăm dacă avem un job la birou

Ce trebuie să mâncăm dacă avem un job la birou

Ce trebuie să mâncăm dacă avem un job la birou
Publicat: 10.03.2017
Trăim pe repede înainte şi nu avem timp nici măcar să respirăm, dar să mai şi mâncăm sănătos. De fapt, chiar ăsta e şi motivul pe care îl invocă majoritatea persoanelor care au un loc de muncă solicitant, ce depăşeşte frecvent programul de 8 ore recomandat, şi care doresc să slăbească dar rezultatele dietelor "din auzite" întârzie să apară.

 Ce ne facem atunci cu cei care trebuie să stea 12 ore în faţa unui calculator, cu ochii aţintiţi într-un monitor şi cu picioarele legate de un scaun? Cu cei care tot timpul au deadline-uri, mail-uri de citit, întâlniri de onorat, care se pot întinde până la ore târzii în noapte?

Ei bine, pentru această categorie de persoane, CSID a adunat sfaturi care să fie de ajutor şi să încurajeze crearea unui stil de viaţă cât mai echilibrat, activ şi sănătos.

Munca intelectuală necesită energie, deci nu sări peste micul dejun

 Un workaholic trebuie să fie conştient că munca înseamnă consum energetic pentru organismul său şi că săritul peste mese sau amânarea lor cu finalizarea într-o masă unică şi copioasă la finalul zilei şi cel mai adesea foarte târzie ca şi oră nu înseamnă decât autosabotaj pe termen lung, manifestat prin:

– mâncat târziu şi mult = digestie proastă şi ineficientă;

– somn neodihnitor şi fără încărcarea bateriilor pentru a doua zi;

– absenţa senzaţiei de foame la micul dejun cu cât ultima masă sau unica din zi a fost mai târzie;

– accesarea în timpul zilei a unor stimulente de tipul cafea, energizante, tutun, ceaiuri verzi/negre, dulciuri pentru trezire şi tonus.
În final, toate aceste greşeli duc la prăbuşirea metabolismului care va începe procesul de stocare de energie – adică mâncarea de seară se va transforma în depozite de grăsime pentru momente grele. Astfel, organismul se simte ameninţat şi epuizat de acest stil de viaţă haotic pe termen lung.

Recomandările nutriţioniştilor sunt:

– mese regulate – să nu se sară niciodată peste micul dejun;

– pauza de prânz = garanţia eficienţei muncii pentru o zi întreagă şi a diminuării mesei de seară, care va fi mai puţin îmbelşugată;

– mişcare cu orice motiv şi prilej – urcat/coborât etaje;

– mers pe jos o staţie sau două;

– o plimbare de 20 – 30 de minute fără motiv sau ţintă;

– sală sau cursuri de mişcare – dans, aerobic, spinning organizate, pentru că nu există o mai bună metodă de încărcare a bateriilor şi scăpare de stres ca mişcarea.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Lista alimentelor care îmbunătăţesc funcţionarea creierului şi previn îmbătrânirea acestuia

Să mâncăm ca în timpul războiului: ar putea fi aceasta soluţia pentru o alimentaţie sănătoasă?

6 alimente pe care s-ar putea să le consumi în mod greşit

Salata verde este de 3 ori mai nocivă decât baconul, iar dieta vegetariană poate fi dăunătoare mediului

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Iată cum lumina naturală poate să ajute diabeticii!
Iată cum lumina naturală poate să ajute diabeticii!
Soldații care apărau Zidul lui Hadrian erau infectați cu viermi intestinali, arată un studiu
Soldații care apărau Zidul lui Hadrian erau infectați cu viermi intestinali, arată un studiu
Femeile își dau seama mai repede atunci când cineva este bolnav, arată un studiu
Femeile își dau seama mai repede atunci când cineva este bolnav, arată un studiu
Demența la câini este mai comună decât credeai. La ce semne să fii atent?
Demența la câini este mai comună decât credeai. La ce semne să fii atent?
De ce victimele din Pompeii erau îmbrăcate cu haine groase de lână dacă Vezuviul a erupt în luna august?
De ce victimele din Pompeii erau îmbrăcate cu haine groase de lână dacă Vezuviul a erupt în luna august?
15 lucruri mai puțin știute despre Chris Rea
15 lucruri mai puțin știute despre Chris Rea
Brânza, asociată cu un risc mai scăzut de demență într-un studiu desfășurat pe 25 de ani
Brânza, asociată cu un risc mai scăzut de demență într-un studiu desfășurat pe 25 de ani
Psihologia indiferenței în relațiile apropiate. De ce indiferența celor dragi rănește profund și ce efecte are asupra sănătății emoționale?
Psihologia indiferenței în relațiile apropiate. De ce indiferența celor dragi rănește profund și ce efecte are asupra ...
Singurătatea și libertatea: cum se naște echilibrul dintre frica de abandon și independență
Singurătatea și libertatea: cum se naște echilibrul dintre frica de abandon și independență
Test de cultură generală. De ce se spune că potcoavele aduc noroc?
Test de cultură generală. De ce se spune că potcoavele aduc noroc?
Telescopul SPHEREx a finalizat prima hartă cosmică a întregului cer
Telescopul SPHEREx a finalizat prima hartă cosmică a întregului cer
Creștere accentuată a cazurilor de gripă. Ce recomandă Ministerul Sănătății?
Creștere accentuată a cazurilor de gripă. Ce recomandă Ministerul Sănătății?
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, este vinovat pentru moartea a 70 de milioane de oameni
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, ...
Cum au fraudat doi români statul britanic cu sute de mii de lire sterline?
Cum au fraudat doi români statul britanic cu sute de mii de lire sterline?
Câți bani cash mai folosesc europenii?
Câți bani cash mai folosesc europenii?
Statele Unite interzic dronele fabricate în afara țării, în special cele din China
Statele Unite interzic dronele fabricate în afara țării, în special cele din China
Chiar și câinii pot face Alzheimer. Care sunt semnele de demență canină?
Chiar și câinii pot face Alzheimer. Care sunt semnele de demență canină?
Pământul ar fi putut fi devastat de explozii spațiale „invizibile”
Pământul ar fi putut fi devastat de explozii spațiale „invizibile”