10 ţări care au nevoie disperată ca locuitorii să facă mai mult sex. Cum a ajuns România pe listă

07 03. 2017, 10:00

”Rata de 1,31 copii per femeie este foarte scăzută”, scrie publicaţia americană despre ţara noastră, amintind măsurile luate de comunişti pentru creşterea natalităţii şi faptul că, după 1989, aceasta s-a prăbuşit relatează Gândul.

”Ideea, în anii ’60, era că, dacă nu contribuiai la stat  cu copii, atunci trebuia să contribui cu bani. Iar în anii ’80, femeile erau forţate să facă examene ginecologice, sub supravegherea unei ‘unităţi de comandă demografică’, pentru ca statul să se asigure că sarcinile decurgeau bine”, mai scrie Business Insider.

Pe listă mai sunt incluse Danemarca (unde o companie turistică oferă vacanţe pentru cupluri în care acestea să facă mai mult sex), Rusia (unde există o zi a concepţiei, iar femeile care nasc peste fix nouă luni sunt recompensate), Japonia (unde tinerele cupluri sunt pregătite de un robot-bebeluş să facă faţă provocărilor statutului de părinţi), Singapore (care are cea mai mică rată a fertilităţii din lume, 0,81 copii/femeie şi unde cuplurile sunt forţate să stea împreună, în apartamente mici, tocmai în ideea procreării), Coreea de Sud (unde, o zi pe lună, luminile se sting mai devreme pentru a ”inspira” tinerii să facă sex), India (unde comunitatea Parsi, care dispare încet-încet, e îndemnată să procreeze), Italia (unde publicitarii le reamintesc italienilor, prin spoturi TV, că bebeluşii nu apar ”de nicăieri”), Hong Kong (unde tinerii primesc bonusuri consistente dacă devin părinţi) şi Spania (unde există un oficial al statului ”însărcinat” cu descoperirea problemelor tinerelor cupluri).

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Metodele contraceptive străvechi şi orgiile din Colosseumul roman şi ale grecilor antici. Orice femeie trebuia să devină ”o prostituată sfântă”
 
Ce beneficii poate avea sexul în anotimpul rece
 
Descoperirea unor urme de paşi provoacă dispute în legătură cu viaţa sexuală a strămoşilor noştri
 
1.800 de femei au participat la un chestionar sexual. Surpriza negativă care a reieşit din el