Păienjeni şi elefanţi gigant, maşinile lui Leonardo da Vinci şi multe altele se găsesc în Les Machines de l’île (bestiarul maşinilor), acest parc de distracţii unic în lume, relatează Curiosity.
În afară de „distracţie”, există şi o parte istorică ce cuprinde fosta zonă industrială a oraşului Nantes care a fost restaurată şi reorientată către turism, anume fostul port. Având în vedere acest lucru, vă veţi bucura şi de privelişti uimitoare cu Oceanul Atlantic.
Reprezentanţii companiei La Machine care au creat aceste piese din parc, susţin că miza lor este să creeze atmosfera începutului erei industriale, sau în cuvintele lor „realitatea misterioasă a insulei la fel ca în timpul când vasele erau lansate către toate colţurile lumii”.
Parcul deţine un carusel cu o înălţime de 25 de metri, pe trei niveluri, de unde se poate vedea priveliştea oferită de ocean.
De asemenea, poţi obţine de la cei care au creat şi care întreţin maşinile informaţii despre cum funcţionează acestea, există acces într-un laborator unde poţi vedea crearea de la zero a maşinilor.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Primul parc de aventură de pe litoralul românesc. FOTOGALERIE
Un nou Disneyland, care a costat 8 miliarde de dolari, va fi deschis săptămâna viitoare