1 din 2 români a avut o relaţie la locul de muncă. Care au fost consecinţele
Astfel, 1 din 2 români a avut o relaţie la locul de muncă. Cele mai multe astfel de cazuri se înregistrează la categoria de vârstă 18-25 de ani, unde 6 din 10 angajaţi au confirmat existenţa unor astfel de relaţii. De asemenea, şi în cazul categoriei 25-55 de ani procentul este tot de 60%, scrie Gândul.
În ceea ce priveşte partenerul, 25% dintre respondenţi spun că au avut o relaţie cu un coleg sau o colegă, în timp ce 12% au avut o relaţie cu o persoană din exteriorul companiei, dar cu care a intrat în contact prin intermediul locului de muncă. Relaţiile angajaţilor cu superiorii direcţi au fost confirmate de 19% dintre respondenţi.
Dacă ne referim la statutul persoanei în momentul începerii relaţiei respective, peste 6 din 10 respondenţi au declarat că erau singuri la acel moment. De partea cealaltă, 18% au mărturisit că sunt deja într-o relaţie, în timp ce 2 din 10 au recunoscut că erau căsătoriţi.
În 25% dintre cazuri, aceste relaţii începute la locul de muncă s-au concretizat în căsătorii, ponderea cea mai ridicată fiind înregistrată în rândul femeilor, cu aproape 30%, comparativ cu bărbaţii, doar 20%.
La întrebarea „Ce influenţă a avut relaţia la locul de muncă asupra carierei tale”, 17% au spus că unul dintre parteneri a trebuit să părăsească compania în următorul an. Cu o pondere apropiată – 16%, sunt cei care au afirmat că relaţia de la locul de muncă i-a ajutat să se dedice şi mai mult jobului, în timp ce doar 7% dintre respondenţi afirmă că relaţia i-a ajutat să avanseze în carieră. În restul cazurilor, relaţia nu a influenţat evoluţia profesională a respondenţilor.
Sondajul a fost efectuat la nivel naţional, în perioada 1-12 februarie 2017, pe un eşantion de 1.242 de respondenţi, cu vârste curprinse între 18 şi 55 de ani.