Satul în care femeile trăiesc 4,9 ani mai mult decât oamenii din restul lumii
Oamenii au căutat secretul longevităţii timp de secole la rând, iar 11 locuitori ai satului Whiteley din Walton care au peste 100 de ani se pare că l-au aflat, notează Independent.
Satul a fost construit prin intermediul unei moşteniri a fondatorului Whiteleys care a furnizat resurse pentru ridicarea a 250 de case.
Cercetătorii care au analizat zeci de ani de cercetări au descoperit că locuitoarele satului trăiesc între 4 şi 6 ani mai mult decât alte femei din alte zone ale Marii Britanii. Profesorul Les Mayhew, principalul cercetător, a declarat: ,,Este ironia conform căreia un filantrop edwardian a procedat mult mai înţelept atunci când a încercat să aibă grijă de bătrâni decât statul social. Chiar dacă a durat 100 de ani până am început să înţelegem lecţia”.
Whiteley le-a spus locuitorilor atunci când au ajuns în sat să aibă control total asupra vieţii lor şi să se implice în comunitate. O femeie care a ajuns în Whiteley în 1960, la vârsta de 67 de ani, a trăit cu 4,9 ani mai mult decât media speranţei de viaţă a britanicilor din întreaga ţară, au descoperit experţii în urma cercetării.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: