Cum arată reşedinţa în care Obama s-a mutat după plecarea de la Casa Albă – GALERIE FOTO

02 02. 2017, 00:05

Fostul preşedinte şi fosta prima doamnă a Statelor Unite ale Americii au semnat încă de anul trecut contractul de închiriere a unei case de 2.499 metri pătraţi în cartierul Kalorama din Washington D.C.

Galerie foto

vezi galeria
14 foto

Localizată la numărul 2446, pe strada Belmond Road NW, casa din cărămidă roşie conţine nouă dormitoare şi opt băi. Holul duce de la intrarea principală către foaierul din marmură, zona pentru luat masa şi sufragerie, în care se află un şemineu, o cameră adiacentă pentru relaxare cu privelişte spre grădină şi o terasă exterioară. Uşile de inspiraţie franceză conectează spaţiile interioare cu terasa exterioară care este înconjurată de gazon şi multiple zone de relaxare.

În centrul bucătăriei se află o insulă din marmură pentru servirea micului-dejun, lângă acesta se află un aragaz cu şase ochiuri, câteva spaţii de depozitare şi o zonă informală pentru luarea cinei. La etaj se află dormitorul conjugal acompaniat de un dressing spaţios, un birou şi două băi, pentru soţii Obama.

Câteva băi au fost transformate pentru a fi utilizate în alte scopuri, cum ar fi o cameră pentru exerciţii fizice, un loc de joacă şi un birou.

Camera de la subsol oferă acces către cele două garaje, în subsol se află un cinema, o bucătărie şi o mică cramă cu vin.

Casa este deţinută de Joe Lockhart (fostul secretar de presă al lui Bill Clinton) şi a soţiei sale Givanna Gray, care le-a recomandat casa soţilor Obama, deoarece se află în proximitatea şcolii la care fetele lor învaţă.

Sursa: Forbes

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Cat costa cainele lui Obama?
 
Obama a dat unda verde celulelor stem
 
Barack Obama, vizită istorică în Hiroshima
 
O româncă, premiată de Obama la Casa Albă după ce a reuşit să revoluţioneze cercetarea medicală