Donald Trump prezintă simptome ale unei boli mintale, ceea ce îl face incapabil să fie preşedinte. ”Reprezintă un pericol”

01 02. 2017, 00:00

Desigur, în timpul campaniei, Hillary era oponentul politic al lui Trump, însă unii psihologii au început să analizeze starea sa mintală, notează Independent.

Până acum era ilegal ca psihologii să evalueze oamenii publici şi să discute cu jurnaliştii despre descoperirile lor. Însă regula s-a schimbat, iar experţii în psihologie vorbesc despre starea lui Trump.  Recent John D. Gartner a afirmat ,,este bolnav mintal, iar starea lui reprezintă un pericol pentru popor: este incapabil să fie preşedinte”. 

Cercetătorul consideră că Trump prezintă semne ale ,,narcisismului malign” care este caracterizat prin narcisism, tulburarea de personalitate antisocială, agresivitate şi sadism. Narcisismul este unul dintre cele mai comune diagnostice pe care Trump l-a primit din partea psihologilor ,,Narcisismul îi afectează abilitatea de a vedea realitatea,” declară psihologul Julie Futrell. 

,,Trei milioane de femei mărşăluind? Şi nu simte nimic,” adaugă ea, cu referire la protestul la care au participat multe femei, la o zi după învestirea lui Trump în funcţia de preşedinte al SUA.

În decembrie, trei profesori în psihiatrie îi scriau lui Barack Obama şi îşi exprimau îngrijorările în privinţa stabilităţii mintale a lui Trump.  ,,A prezentat simptome ale instabilităţii mintale, inclusiv grandomanie, impulsivitate, hipersensibilitate la  critici şi o incapacitate de a deosebi fantasticul de realitate,”  îi scriau preşedintelui profesorii din cadrul Şcolii Medicale Harvard şi din cadrul Universităţii din California, ei au cerut ,,o evualuare neuropsihiatrică şi medicală completă” a preşedintelui ales. 

Imediat după alegerea lui Trump ca preşedinte a fost creat un grup denumit ,,Cetăţenii terapeuţi împotriva trumpismului”  la care au aderat sute de psihologi. Aceştia au publicat un manifest de avertizare privind psihoza lui Trump, invocând următoarele caracteristici ,,Interzicerea grupurilor de oameni care sunt văzuţi ca o ameninţare, inclusiv imigranţii şi minorităţile religioase, invocarea unui cult al omului puternic care recurge la frică şi furie, reinventarea istoriei”.

Asociaţia Psihiatrilor Americani a realizat o listă cu nouă trăsături ale narcisiştilor, orice persoană care întruneşte cel puţin cinci trăsături suferă de Tulburarea de personalitate narcisistă. 

1. Are un simţ puternic al suficienţei ( îşi exagerează realizările şi talentele, se aşteaptă să fie recunoscut ca superior fără a se baza pe realizările sale)

2. Este preocupat de fantezia succesului absolut, al puterii, al frumuseţii şi al iubirii ideale. 

3. Crede că el sau ea este ,,special” unic şi poate fi înţeles sau asociat doar cu alte persoane cu un nivel înalt.

4. Necesită admiraţie excesivă.

5. Are un simţ al dreptului, aşteptări nerezonabile ale  unor tratamente favorabile sau ale unor conformităţi automatice privind aşteptările sale. 

6. Exploatează persoanele din jur, profită de aceştia pentru a-şi îndeplinii propriile scopuri. 

7.  Le lipseşte empatia, nu poate să se identifice cu trăirile şi nevoile celor din jur. 

8. Prezintă aroganţă, o atitudine dispreţuitoare. 

9. Deseori este invidios pe cei din jur sau crede că cei din jur sunt invidioşi pe el. 

Atât prin intermediul interviurilor cât şi prin postările de pe Tweeter, Trump crede doar lucrurile care îl laudă, orice altă ştire este falsă conform preşedintelui. Acesta se înconjoară cu oamenicare îl admiră şi îl stimează şi prezintă un comportament agresiv faţă de jurnaliştii care sugerează lucruri negative la adresa lui.  ,,Trump este tipul de persoană care se protejează construindu-şi un zid al egoului şi distrugându-i pe cei din jur,” declară un psiholog anonim. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Donald Trump, NOUL PREŞEDINTE al Statelor Unite ale Americii. Efectele NEGATIVE ale rezultatelor alegerilor prezidenţiale din SUA asupra ştiinţei
 
Ce spune semnătura lui Donald Trump despre personalitatea sa?
 
O femeie devine fotograful oficial al preşedintelui Donald Trump. Impactul politic al fotografiilor
 
Cu ocazia învestirii în funcţia de preşedinte, în onoarea lui Donald Trump a fost denumită o molie descoperită recent. ”Este UNIC”