O femeie devine fotograful oficial al preşedintelui Donald Trump. Impactul politic al fotografiilor
Câteva săptămâni la rând, a fost incert dacă Trump va numi un fotograf personal, un rol care a fost privit drept crucial pentru prezervarea istoriei Statelor Unite ale Americii. Acesta nu va fi primul stagiu al lui Craighead la Casa Albă, informează Mediafax.
În trecut, fotojurnalista a lucrat ca editor fotografic pentru vicepreşedintele Dick Cheney şi ca fotograf personal al fostei Prime Doamne a Americii, Laura Bush.
În 2008, ea a fost fotograf de campanie pentru Sarah Palin, despre care Craighead scrie pe site-ul său că a fost „primul dintre mulţi candidaţi care mi-a căutat perpectiva vigilentă şi prezenţa non-intruzivă.”
De asemenea, ea a lucrat pentru guvernatorul statului Florida Rick Scott şi pentru senatorul texan Kay Bailey Hutchinson, printre alţii. Fotografiile ei, spune ea, captează „iminenţa şi impactul maşinaţiunile politice ale naţiunii noastre.”
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: