Motivul alarmant pentru care nu ar trebui să refoloseşti sticlele din plastic

30 01. 2017, 09:13
Experţii medicali ne recomandă să nu refolosim sticlele din plastic, deoarece ele reţin colonii întregi de bacterii periculoase, cu toate că sunt spălate.
 
Agenţii patogeni adunaţi pe plasticul sticlelor, invizibili ochiului uman, pot fi foarte periculoşi pentru sănătate. Acest detaliu a fost intens discutat de-a lungul anilor, încă de la dezvăluirea lui din 2007 în revista Gastroenterologie Practică.
 
Sticlele din plastic se uzează, astfel determinându-se deteriorarea materialului din care sunt făcute, mediu excelent pentru bacterii. Chiar şi sticlele din plastic care au fost fabricate special pentru a fi folosite în repetate rânduri pot prezenta un pericol, dacă nu sunt spălate corect sau prezintă mici zgârieturi sau crăpături, informează Rador.
 
Un studiu ştiinţific condus de expertul William Shotyk arată că nici apa îmbuteliată în recipiente din plastic nu ar fi aşa de pură cum credem. De vină este o toxină cu potenţial letal, prezentă în plastic şi absorbită de apă. Testele au descoperit urme de antimoniu, un element chimic folosit la realizarea de polietilenă tereftalat (PET), cel mai utilizat material în fabricarea recipientelor pentru băuturi.
 
Cel mai bine, lichidele sunt păstrate în recipiente din sticlă naturală sau din oţel inoxidabil, deoarece ori de câte ori sunt spălate, ele nu se deteriorează. Dacă totuşi doriţi să folosiţi un recipient uşor, optaţi pentru unul din polipropilenă (plastic alb).
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: