O crăpătură uriaşă în gheaţă duce la evacuarea staţiei de cercetare ”Halley” din Antarctica
Aceasta este o măsură de precauţie, binevenită în contextul micşorării crustei de gheaţă.
Din fericire, staţia Halley VI de pe Antarctica este alcătuită din doar opt module, acestea putând fi demontate şi mutate spre centrul continentului la 23 de kilometri distanţă.
De aceea, când au apărut primele semne în 2012, sub numele de Chasm 1 (Prăpastia 1), nu au existat motive de îngrijorare.
British Antarctic Survey (BAS) a avut timp să îşi mute echipamentul, mai ales având în vedere că prăpastia avansa cu doar 1,7 kilometri pe an. Efortul relocării a început în decembrie 2016 şi acum se află în fazele finale, mai fiind nevoie de un singur modul să fie mutat.
Un lucru imprevizibil s-a întâmplat însă la 31 octombrie 2016, când a fost descoperită o nouă crăpătură (numită crăpătura Halloween), mult mai rapidă ca cea din 2012, fiind de 22 de kilometri în momentul măsurătorii iniţiale. Dar peste nici trei luni, aceasta şi-a dublat dimensiunea şi nimeni nu ştie cum va evolua, mai ales dacă se ia în considerare şi existenţa lui Chasm 1.
În prezent sunt 88 de oameni la staţie, dar numărul va scădea la 16, care vor rămâne până în iarna lui 2017. În această perioadă, staţia operează în frig extrem, de la -55 de grade Celsius până la 20 de grade şi în întuneric complet.
Dacă se va întâmpla ceva neprevăzut (deşi experţii consideră că este improbabil), o misiune de salvare va fi imposibilă în condiţii de iarnă polară. Aşadar, pe timpul iernii, BAS s-a hotărât să evacueze complet această staţie de cercetare. Evacuarea va începe în martie, iar oamenii de ştiinţă vor reveni în noiembrie.
De asemenea, vor exista senzori care să monitorizeze crăpătura Halloween, iar staţia va funcţiona doar cu câteva aparate de monitorizare a vremii.
Sursa: Science Alert
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Se întâmplă ceva ciudat cu Pământul: Antarctica se înalţă cu o repeziciune neaşteptată!
MISTERUL pietrelor din Antarctica, rezolvat după zeci de ani