Fotografia zilei. Un zimbru se plimba liber pe uliţele unui sat din Caraş-Severin – FOTO
„De câteva săptămâni, pe uliţele satului Feneş, localnicii se întâlnesc pe uliţe cu un zimbru. pe care l-au şi hrănit în mai multe rânduri, motiv pentru care mamiferul a tot revenit în sat”, susţin reprezentanţii asociaţiei WWF-România, care a reintrodus zimbrii în sălbăticie, în Munţii Ţarcu.
Citeşte şi Resălbăticirea zimbrilor în România
Potrivit membrilor asociaţiei, zimbrul văzut în sat este o femelă tânără ce provine dintr-o grădină zoologică din Europa, care a fost adusă în zonă în anul 2015. Femela s-a separat de restul turmei, aflată în Măgura Zimbrilor şi a coborât în satul Feneş, aflat în apropiere.
Reprezentanţii asociaţiei precizează faptul că există mai multe posibile cauze pentru coborârea zimbrului rătăcit în localitate. Printre acestea se numără prezenţa, în zonă, a unor urme de lup şi urs, aspect care indică faptul că zimbrul a simţit un pericol. De asemenea, şi faptul că este un exemplar care se adaptează mai greu la viaţa sălbatică a condus la izolarea lui din turmă.
Zimbrul a dispărut din aproape toată Europa, inclusiv din România, în secolul al XIX-lea. În prezent, există mai puţin de 2.000 de exemplare libere în Europa. În anul 2012, WWF-România şi Rewilding Europe au demarat o iniţiativă de reintroducere a zimbrilor în Munţii Ţarcu, judeţul Caraş-Severin, primul transport având loc în mai 2014.
Sursa: Mediafax