Campanie de interzicere a exploatării animalelor sălbatice în circuri după ce 11 animale de la Circul Globus au murit în urma unui incendiu

12 01. 2017, 15:41

În urma incendiului în care 11 animale au murit reprezentanţii circului Globus au declarat că vor muta animalele salvate în Grădina Zoologică din Bucureşti. Potrivit acestora, animalele ţinute în adăpost erau retrase din activitate şi se aflau sub observaţia a patru îngrijitori. 

La câteva ore după incendiul, directorul WWF România, Csibi Magor, a iniţiat o campanie online pentru interzicerea exploatării animalelor sălbatice în circuri. Conform campaniei, doar în SUA trăiesc peste 5.000 de tigri în captivitate, în condiţiile în care, în întreaga lume, în libertate au rămas doar 3.890 de tigri. 

În decursul anilor, tigrii au fost ţinuţi ca animale de companie, în grădini zoologice improvizate sau în cuştile interlopilor, precum cea a Nuţu Cămătaru, aminteşte Csibi Magor. 

Directorul WWF consideră că ,,Locul animalelor săbatice nu este în captivitate, ci în libertate. Ideea că există încă locuri unde exploatăm suferinţa animalelor în scopuri de distracţie n-ar mai trebui să fie acceptată de nimeni”.

La peste patru ore de la iniţierea campaniei, peste 11.200 de oameni au semnat petiţia privind exploatarea animalelor sălbatice din circuri. Unii dintre utilizatorii care au semnat petiţia şi-au argumentat alegerea ,,Am semnat deoarece animalele nu sunt aici să fie ţinute captive, chinuite şi umilite ca să se ,,distreze” nişte oameni. Gata!”.

Puteţi semna petiţia aici.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Modul INCREDIBIL prin care o girafă reuşeşte să scape de atacul unui leu – VIDEO
 
Condiţiile de captivitate pun viaţa leilor în pericol. ”Se va întoarce şi va acoperi orice urmă a muncii noastre chirurgicale” – FOTO
 
Cinci femele de leu dintr-o rezervaţie naturală au început să aibă comportament de mascul
 
Culmea snobismului: carne de leu la restaurant