În timp ce măselele de minte provoacă multă durere, apendicele este considerat ca fiind o bombă cu ceas ce poate exploda în orice moment. În cadrul unui nou studiu, este susţinut faptul că apendicele are de fapt un rol biologic foarte important, notează Science Alert.
Cercetătorii de la Universitatea Mildwestern au analizat apariţia şi dispariţia apendicelui la diferite mamifere în decursul a 11 milioane de ani, pentru a descoperi de câte ori a fost îndepărtat şi a început să reapară în timpul evoluţiei.
Aceştia au descoperit că organul a evoluat de cel puţin 29 de ori în timpul evoluţiei mamiferelor. ,,Dovezile puternice ale apariţiei apendicelui faţă de cele ale dispariţiei acestuia sugerează că organul ar putea avea o importanţă majoră,” afirmă echipa.
În credinţele populare, apendicele uman este considerat o parte a unui organ care juca un rol important în viaţa oamenilor care au trăit cu milioane de ani în urmă. Ocazional trebuie îndepărtat, din cauza posibilităţii ca acesta să se inflameze.
Timp de mulţi ani, cercetătorii au încercat să descopere un rol al apendicelui, iar una dintre teorii se referă la protecţia organismului de anumite infecţii. În cadrul unui studiu din 2012 a fost descoperit că oamenii fără apendice erau de patru ori mai predispuşi să se reinfecteze cu Clostridium difficile colitis, infecţie bacteriană care provoacă diaree, febră, ameţeală şi dureri abdominale.
Echipa de cercetători de la Universitatea Mildwestern a adunat informaţii despre prezenţa şi absenţa apendicelui şi a altor trăsături gastrointenstinale regăsite la peste 533 de specii de mamifere de pe parcursul a 11.244 de milioane de ani.
Aceştia au descoperit că mamiferele care şi-au redobândit apendicele aveau o concentraţie mai mare de limfoid în cecum. Descoperirea sugerează că apendicele ar putea avea un rol important în cadrul sistemului imunitar, acesta stimulând apariţia anumitor tipuri de bacterii benefice din intestine.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: