Cum putem preveni accidentările iarna

05 01. 2017, 17:00

“În general, ruptura ligamentului încrucişat anterior se produce în timpul practicării unui sport de iarnă, când piciorul rămane blocat în zăpadă sau pe gheaţă, iar corpul se duce într-o altă direcţie. În acel moment genuchiul se roteşte şi se inclină lateral. În funcţie de gravitatea leziunii, aceasta poate fi de gradul I, II sau III. În cazul gradului II, recomandarea ortopedului este de operaţie. După urmează recuperarea medicală postoperatorie, care constă în drenaj limfatic, pentru ca zona afectată să nu mai fie umflată, electroterapie (pentru a scădea durerea), laserterapie, ultrasunet şi bioptron pentru grăbirea vindecării etc. Recuperarea medicală ajută la redarea mobilităţii, proces care poate dura pâna la 6 – 7 luni’’,  declară fizioterapeutul Bogdan Goga.

Dacă operaţia nu se impune, dar pacientul este imobilizat din cauza umflăturii şi a durerilor, se recomandă recuperarea medicală timp de aproximativ 2 – 3 luni, care are scopul de a ameliora simptomele şi de a reda mobilitatea pacientului, pentru ca acesta să îşi poata relua activităţile zilnice, prevenind astfel atrofierea muşchilor.

În funcţie de stadiul şi momentul recuperării, tehnicile amintite anterior pot să difere. La început se va pune accent pe scăderea imflamaţiei şi diminuarea edemului, apoi pe creşterea mobilităţii, după care pe mărirea forţei şi, în final, pe creşterea stabilităţii şi coordonării.

”O pregătire insuficientă şi un moment de neatenţie în practicarea unui sport ne pot periclita întregul an şi provoca o suferinţă îndelungată, atât fizică, cât şi emoţională, deoarece, de cele mai multe ori, persoana afectată se îndepărtează de activităţile sportive de orice fel”, afirmă fizioterapeutul Bogdan Goga.

Vezi aici cum ne pregătim organismul înainte de practicarea unui sport de iarnă, astfel încat să prevenim apariţia rupturii ligamentului încrucişat