Românul care traversează Americile pe bicicletă. Radu Păltineanu a parcurs până acum 18.300 km, a fost jefuit în Panama, a trecut prin cel mai periculos loc din Mexic şi a înfruntat iarna în Munţii Stâncoşi

29 12. 2016, 09:13
Radu Păltineanu, românul care a pornit pe 5 august 2015 din Deadhorse, din apropierea oceanului Arctic, în nordul Alaskăi, a reuşit să străbată până la 25 decembrie 2016 18.300 de km din cei 34.000 de km, care despart nordul Alaskăi de cea mai sudică localitate a Argentinei, Ushuaia, şi se află în acest moment în nordul Braziliei. Asta după ce a traversat cu bine America de Nord şi centrală,cât şi două din cele 13 ţări şi teritorii ale Americii de sud. Radu tocmai ce a ieşit cu bine din Venezuela, una din cele mai periculoase ţări din Americi, cu o situaţie socio economică foarte delicată.
 
Expediţia supranumită “Cycle the Americas” reprezintă o provocare extremă pentru Radu Păltineanu şi un proiect unic pentru România. Iniţial, Radu şi-a propus să parcurgă 24.000 de km în doar 9 luni de zile, dar vremea rece care l-a prins pe teritoriul SUA şi o schimbare semnificativă a itinerariului în America de sud au prelungit expediţia, pe care acum speră să o termine în august 2017. Dacă iniţial Radu urmărea să parcurgă o rută strict nord – sudică, ajuns în Columbia, acesta a modificat traseul ca să poate astfel străbate şi toate ţările continentale ale celor două Americi.
 
Până acum, Radu a avut de înfruntat pustiul Alaskăi şi al Canadei, dar mai ales iarna grea ce l-a prins în zona munţilor Stâncoşi din Statele Unite ale Americii. În Mexic, Radu a traversat fără incidente deosebite una din cele mai periculoase zone din America Latină, Ciudad Juarez şi statul Chihuahua, unde anual cartelurile de droguri ce controlează regiunea comit sute, chiar mii de crime.
 
Ajuns pe bicicletă în orăşelul Atzitzintla, de la baza vulcanului Orizaba, Radu a lăsat bicicleta pentru câteva zile pentru a realiza o ascensiune pe cel mai înalt vulcan al Americii de Nord, vulcanul Orizaba (5631 m), continuând astfel în tandem cu expediţia “Cycle The Americas” proiectul “Seven Volcanic Summits,” prin care încearcă să urce cele mai înalte vârfuri vulcanice de pe fiecare continent. Radu a realizat ascensiunea pe vârful de peste 5000 de m într-un timp extrem de scurt, mai exact 2 zile. A urcat din prima zi până la al doilea refugiu situat la 4660 de m altitudine, iar de acolo a plecat a doua zi spre vârf însoţit de amicul britanic Alasdair Yerlett. Radu a atins vârful Orizaba pe 24 martie la ora locală 13:20.
 
În Panama a fost jefuit, iar în Venezuela a fost la un pas să fie atacat într-un hotel unde a înnoptat. Radu îşi filmează întreaga aventură prin Americi şi vrea să realizeze la finele expediţiei un documentar în parteneriat cu producătorul româno-canadian Ioan Roman.
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole