Ce mâncăm de sărbători ca să nu ne fie rău! Sfaturile nutriţionistului

31 12. 2016, 14:30

”De sărbători, mâncăm prea mult, aproape fără discernământ, fără să ne gândim la consecinţe, fără să luăm în considerare că mai e şi mâine o zi şi că nu trebuie să terminăm chiar toată mâncarea într-o zi. Mi-e teamă că ne lăsăm prea uşor păcăliţi de reclamele în care suntem invitaţi să sărbătorim prin mâncare, de promoţiile 2:1 la alimente, de ambalajele strălucitoare, care promit răsfăţuri culinare, fără să ne amintim cu adevărat de spiritul Crăcinului. Aceasta este perioada în care trebuie să te bucuri de cei dragi să dăruieşti, nu atât mancare şi mese îmbelşugate, ori cadouri scumpe, cât mai degrabă timp petrecut împreună, bucurie şi afecţiune celor din jur.

Şi să nu uitam de mişcare, de plimbări, de joaca de afară, în orice context şi moment, mai ales că este vacanţă şi putem găsi timp pentru asta. Scuza noastră în general, în timpul anului, este că nu avem timp să facem mişcare din cauza jobului’’, subliniază medicul Laura Ene, de la spitalul Monza, pentru Gândul.

1. La micul-dejun, alături de cafea sau de o cană de lapte. recomand o felie de cozonac sau o bucată de plăcintă cu mere sau cu dovleac, ori prăjitura preferată.

2. La gustarea de dimineaţă este potrivit să mâncaţi câte o porţie din fiecare aperitiv pe care l-aţi făcut, de preferat, acasă, ori l-aţi luat din gospodăria unei persoane de încredere – o lingură de salată boeuf, un pod de palmă de piftie (răcitură) din carne macră şi câte o felie de tobă, lebăr, caltaboş etc, de preferat cu legume proaspete pentru a împiedica absorbţia grăsimilor, nu cu pâine.

3. La prânz se potrivesc sarmalele din carne macră (de preferat amestec de pulpă de porc slabă cu piept de curcan sau doar din curcan, pentru cei care au probleme cu colesterolul), cu varză multă şi eventual mamaliguţă. Pentru masa de seara, păstraţi friptura la grătar cu o salată generoasă de legume.

CIteşte continuarea pe Gândul

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Administraţia americană a decis să cheltuiască milioane de dolari pentru albine. De ce este important acest proiect?
 
Super-alimentele: iluzia din spatele scenei
 
„Super-alimentele” sunt o mare păcăleală, afirmă un grup de experţi
 
Şase alimente care te vor face mai inteligent (VIDEO)