Pentru prima dată în ultimii 37 de ani, în Sahara a nins: ”Toată lumea a fost şocată, este un eveniment aşa rar” – FOTO
Dovadă sunt imaginile spectaculoase făcute luni de către fotograful amator Karim Bouchetata în oraşul Ain Sefra, din Algeria.
Acesta a imortalizat în fotografii petele albe de zăpadă de pe dunele roşii ale celui mai mare deşert din lume.
Citeşte şi Ninsoare la tropice. La Honolulu-Hawaii
Citeşte şi FOTO. Cum au reacţionat locuitorii din Tokyo la prima ninsoare din ultimii 55 de ani în noiembrie
Ultima dată când a nins în oraşul Ain Sefra, intitulat ”Poarta de intrare în deşert,” s-a întâmplat în 18 februarie 1979, când furtuna de zăpadă a durat numai o jumătate de oră.
Sursa: Captură foto Daily Mail
De data aceasta, ninsoarea a ţinut aproximativ o zi în oraşul care este situat la circa 1.000 de metri deasupra nivelului mării şi care este înconjurat de Munţii Atlas.
„Toată lumea a fost şocată să vadă zăpadă care se aşternea în deşert, este un eveniment aşa rar, ” a afirmat fotograful.
Sursa: Captură foto Daily Mail
Deşertul Sahara acoperă o mare parte a Africii de Nord şi a trecut prin diverse schimbări de temperatură şi umiditate pe parcursul ultimelor sute de mii de ani.
Deşi Sahara este o zonă foarte uscată astăzi, se preconizează că va înverzi din nou în circa 15.000 de ani.
Surse: Daily Mail, Express