Ambasadorul Rusiei în Turcia a murit după ce fost împuşcat în Ankara. ”Noi murim în Alep, voi muriţi aici”
Conform autorităţilor turce, autorul atacului armat, un terorist islamist, a fost eliminat de forţele speciale ale poliţiei turce.
Atacatorul a evocat asediul lansat de armata siriană, cu sprijinul Rusiei, asupra oraşului Alep, situat în nord-vestul Siriei.
„Nu uitaţi de Alep! Noi murim în Alep, voi muriţi aici”, a strigat atacatorul.
Foto: birgun.net
Andrei Karlov a fost împuşcat în timp ce participa la o expoziţie în cadrul Galeriei de Artă Contemporană din Ankara, a transmis Ambasada Rusiei, citată de site-ul agenţiei Tass.
Există suspiciuni că atacul are caracter terorist islamist, relatează ziarul Hurriyet.
Atacatorul a evocat asediul lansat de armata siriană, cu sprijinul Rusiei, asupra oraşului Alep, situat în nord-vestul Siriei.
Incidentul intervine pe fondul protestelor masive care au avut loc în Turcia faţă de intervenţia militară a Rusiei în Siria.
Sursa: Mediafax