Rezerva Mondială de Seminţe va salva omenirea în cazul unui DEZASTRU. Acum clădirea, unde nu are acces publicul, poate fi vizitată online
Aici sunt stocate seminţe din toate speciile de plante din lume, iar acum, din cauza războaielor din Siria, au venit în ajutorul omenirii pentru prima dată. Clădirea nu este deschisă publicului, dar puteţi vedea cum arată în imaginile de mai jos.
Svalbard este una dintre cele mai nordice zone în care încă sunt programate zboruri. Se află la aproximativ 122 de metri deasuprea nivelului mării, iar în aer umiditatea este redusă.
Sursa: Wikipedia
Rezerva conţine seminţe din peste 60 de instituţii şi aproape orice ţară din lume. Copiile de rezervă sunt trimise în Svalbard în cazul în care un dezastru distruge mostrele de la banca de seminţe de origine.
În acest mod, geneticienii ţin în siguranţă diversitatea de culturi din întreaga lume.
Probele de seminţe sunt aduse în Svalbard în cutii mari care sunt scanate cu raze X după ce ajung pe insulă, pentru a fi siguri că în cutie se află doar seminţe.
Sursa: croptrust.org
Acoperişul şi o parte din faţada clădirii se transformă în opere de artă atunci când instalaţia realizată de Dyveke Sanne este aprinsă.
Pentru a pătrunde în interiorul depozitului, oamenii trebuie să treacă de cinci uşi cu cod de siguranţă. De asemenea, numărul de urşi polari de pe insulă care este mult mai mare decât cel al oamenilor oferă un alt ,,strat” de siguranţă.
Sursa: Wikipedia
În interior, temperatura este ţinută la -18 grade Celsius pentru ca seminţele să poată fi folosite şi peste zeci de ani.
În depozit există aproximativ 860.000 de mostre adunate de când Svalbard s-a deschis în 2008. Fiecare mostră conţine 500 de seminţe.
Clădirea poate fi vizitată online într-un tur de 360 de grade aici.
Sursa: IFL Science
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: