Cei 80 de locuitori ai unui sat au devenit toţi milionari
Fernández a fost cel de al 11-lea membru al unei familii cu 13 copii şi a emigrat în Mexic în 1949, când avea 32 de ani. A evoluat în carieră până la funcţia de CEO al grupului Modelo, compania care produce berea Corona. El a murit în luna august a acestui an, la 99 de ani, vârstă până la care ajunsese miliardar, scrie Business Magazin.
Testamentul lui a prevăzut ca 169 de milioane de lire sterline să fie lăsate locuitorilor Cerezales, satul în care el s-a născut şi a copilărit. Astfel, fiecare dintre locuitorii acestuia au moştenit circa 2 milioane de lire sterline.
Fernández s-a născut pe 13 decemrbie 1977 în sărăcie, iar la 14 ani a fost nevoit să renunţe la şcoală fiindcă părinţii lui nu îşi permiteau taxele. După Războiul Civil Spaniol s-a mutat în oraşul Leon din nordul Spaniei, unde s-a căsătorit cu Cinia González Díez.
În 1949, unchiul soţiei sale, care deţinea grupul Modelo, a invitat cuplul să se mute în Mexic, unde Fernández a şi început să lucreze pentru berărie, ca angajat în depozit.
A avansat treptat în funcţii şi până în 1971 a devenit CEO al companiei. El a ajutat Corona să devină nu numai cea mai populară bere din Mexic, dar şi un adevărat fenomen din punct de vedere al exporturilor.
Corona Extra este a doua cea mai importată bere la sticlă din Statele Unite ale Americii, cu vânzări anuale de 693 de milioane de dolari.
Citeşte şi:
Câţi milionari trăiesc în SUA? Un nou studiu dezvăluie un număr record
Britanicii numiti John sau Margaret au cele mai mari sanse de a castiga la loterie