”Infracţiunea secolului” a avut loc pe o insulă britanică
Pe o insuliţă britanică s-a înregistrat pentru prima dată o infracţiune, în momentul în care un tată şi-a admonestat fiul pentru că produsese dezordine în ‘fabrica’ de ciocolată locală.
Agresiunea, calificată acum drept „infracţiunea secolului”, a fost recunoscută de un turist venit pe insulă pentru o zi, care s-a prezentat în instanţă, pe insula britanică propriu-zisă, pentru a recunoaşte ofensa. Bărbatul a făcut o vizită pe insuliţă şi în acest timp şi-a lovit băiatul de şapte ani, care se purtase urât în timp ce vizitau „fabrica de ciocolată” găzduită de biserica St Illtyd. Insula istorică, cu o populaţie de numai 40 de locuitori, are o mănăstire în care stau 18 călugări şi câţiva fermieri. Înainte de corecţia aplicată în septembrie, statisticile oficiale în privinţa infracţionalităţii înregistrau o rată zero pentru Insula Caldey pentru comportamente antisociale, furt, spargeri, incendieri, droguri, dezordine publică, abateri rutiere, jaf şi posesie de arme de atac.
În cursul audierii în instanţă, procurorul Dennis Davies a spus că turiştii au sunat la poliţie după ce au asistat la scena în care un bărbat de 45 de ani şi-a disciplinat fiul. Reprezentantul acuzării a povestit: „Se spune că tatăl a ţipat la fiul lui, apoi l-a ridicat de la pământ având o mână încleştată pe gâtul copilului. După aceea, l-a lăsat jos, l-a pălmuit pe grumaz şi l-a împins de la spate, determinându-l să meargă în pas de broască”. Instanţa a mai auzit că un alt turist a strigat: „Este un abuz asupra unui minor”.
Citeşte continuarea aici
Citeşte şi:
Yakuza: mafia care se reinventează
Zestrea genetică ar putea fi vinovată pentru producerea infracţiunilor