Cutremurul din Noua Zeelandă a avut un efect STRANIU. A apărut fix în timpul seismului
Mai mult, s-a putut observa şi un efect straniu: lumini albastre şi verzi au apărut pe cer în timpul cutremurului.
În anii trecuţi, seismologii au studiat problema acestor lumini care apar în momentul unor cutremure, dar nu au reuşit să înţeleagă pe deplin acest fenomen, dar au câteva indicii cu privire la modul în care apar şi de unde provin. Un studiu apărut în anul 2014 susţine că acestea apar în momentul în care bucăţi mari de pământ se îndepărtează una de alta.
Observatorii au analizat aceste lumini de mai mult de 60 de ori, iar în anul 2009, după un cutremur major ce a avut loc în L`Aquila, în Italia, martorii au relatat că aceste lumini au apărut pe suprafaţa pământului, iar în Canada, în regiunea Yukon, aceste lumini au fost considerate, iniţial, ca având o origine extraterestră, dar ulterior s-a concluzionat că au fost o cauză a unui cutremur care a avut loc într-o zonă nu foarte îndepărtată.
În anul 2014, Friedemann Freud, cristalograf (se ocupă cu studierea structurii atomice a materialelor), a descoperit faptul că 85% din aceste cazuri apar atunci când suprafeţe de pământ se surpă şi se formează cu crater, iar această fisură le permite rocilor magmatice care se află în adâncimea scoarţei să vină la suprafaţă, acolo unde îşi descarcă energia. Datorită organizării atomilor în interiorul acestora, aceştia generează o sarcină electrică mult mai uşor, ajung la suprafaţă, ionizează aerul şi, astfel, apar aceste lumini.
Într-un studiu separat, detaliat şi prezentat în cadrul întâlnirii Societăţii de Fizică din America, ce a avut loc în Denver, cercetătorii au umplut containere cu mixturi ale unor discuri de plastic, particule şi pudră de sticlă şi au aşteptat să vadă ce se întâmplă dacă acestea iau contact una cu cealaltă. Rezultatul a fost următorul: mixtura a generat tensiuni înalte atunci când a fost înclinată, dar nu au putut explica de ce.
Sursa: Live Science
Citeşte şi:
Taifunurile produc cutremure imperceptibile
Shiva, masinaria care simuleaza cutremurele
Un cutremur de proportii poate declansa replici pe toata suprafata Terrei
Incalzirea globala ne va aduce la pachet cutremure si tsunami