Fosilele, descoperite de către Sergio Cabreira de la Universitatea Luterană din Brazilia provin din regiunea sudică a ţării, mai precis din regiunea Santa Maria. Una dintre acestea, care are o vechime de 230 milioane de ani, este una dintre cele mai vechi fosile de dinozaur găsite vreodată. Cu toate că fosilele descoperite sunt, în mare parte, fragmentate, aceasta, numită Buriolestes schultzi, se află într-o stare excepţională şi aparţine unui strămoş al unui sauropod cu gâtul lung, precum Diplodocus sau Brachiosaurus. Aceşti dinozauri gigantici, care măsurau 16 metri în înălţime, erau vegetarieni.
B. schultzi era foarte mic, avea o lungime de 1,5 m şi era carnivor. Dinţii săi erau curbaţi şi aveau marginile zimţate, fiiind asociaţi deseori cu consumul de carne. Această descoperire a dat naştere unei întrebări care îi antrenează pe cât mai mulţi paleontologi: când şi de ce au abandonat sauropozii obiceiul de a consuma carne şi au început să mânânce plante? Probabil că mărimea reprezintă o explicaţie: este dificil să vezi cum un animal de dimensiunile lui Brachiosaurus ar fi putut să vâneze destul cât să fie suportată greutatea sa. Dar de ce descendenţii lui B. schultzi şi-au schimbat dieta şi au devenit erbivori dar, în acelaşi timp, şi-au modificat dimensiunile? Întâi au devenit erbivori şi, ulterior, dimensiunile lor s-au modificat în urma avantajelor pe care le-au avut când au trecut la acest tip de dietă?
Alte fosile descoperite oferă răspunsul acestor întrebări. Paleontologii au crezut multă vreme că dinozaurii au obţinut dominaţia la sfârşitul perioadei Jurassic, acum 201 milioane de ani, datorită lipsei concurenţei şi prin înlocuirea unor animale care au apărut mai devreme. Un grup important era cel al lagerpetidelor, o specie de reptile cu trăsături comune cu ale dinozaurilor care au apărut aproximativ acum 236 milioane de ani, în timpul perioadei Triassice.
Însă, dovezile au arătat faptul că acest argument este unul greşit. Fragmente de oase ale unor diferite specii de dinozauri şi ale unor largepetide au fost găsite una lângă alta în pietre ce datau din perioada menţionată anterior, ceea ce demonstrează că dinozaurii au convieţuit alături de aceste reptile timp de câteva milioane de ani.
Sursa: Economist
Citeşte şi:
Cele mai mari mituri despre dinozauri au fost spulberate
O specie străveche de mamifere a supravieţuit extincţiei dinozaurilor. Cum arăta – FOTO
Descoperire fără precedent în Peninsula Arabică: au fost identificate două specii de dinozauri