Finlanda revoluţionează din nou educaţia. Toate materiile vor fi scoase din programa de învăţământ. Ce vor studia elevii

14 11. 2016, 09:00

Astfel, se doreşte ca materiile să nu mai fie studiate şi în viitor, în şcolile finlandeze, să nu se mai predea fizica, matematica, literatura, istoria sau geografia. Şeful Departamentului de Educaţie din Helsinki, Marjo Kyllonen, explică aceste modificări: „Există şcoli care oferă o educaţie în acord cu principiile începutului de secol XX, dar cererile nu sunt aceleaşi şi avem nevoie de ceva pliabil pe cererile secolului nostru.”

În locul materiilor independente, elevii vor studia evenimente şi fenomene într-un format interdisciplinar. De exemplu, Al Doilea Război Mondial va fi examinat din perspectivă istorică, geografică şi matematică. Acest sistem va fi introdus la liceu, doar elevii care au împlinit vârsta de 16 ani luând contact cu acesta.

Ideea generală este aceea că elevii au posibilitatea de a-şi alege subiectul şi fenomenul pe care doresc să îl studieze, ţinând cont de ceea ce vor să facă în viitor şi de capabilităţile pe care le deţine.

Mai mult, relaţia tradiţională dintre profesor şi elev este şi ea în curs de schimbare. Elevii nu vor mai aştepta, anxioşi, în bănci, să fie numiţi pentru a răspunde la o întrebare, ci vor lucra împreună, în mici grupuri şi vor discuta şi dezbate diferite probleme.

Sistemul de învăţământ finlandez încurajează munca în echipă, iar această reformare a sa va cere din partea profesorilor o bună capacitate de cooperare. Aceste schimbări urmează să fie implementate începând cu anul 2020.

Sursa: Bright Side

Citeşte şi:

Care este secretul sistemului de învăţământ finlandez? Deşi stau puţin la şcoală şi nu au teme multe, elevii din Finlanda sunt printre cei mai bine pregătiţi

Elevii români, printre primii din Europa la studiul limbilor străine

Care este secretul şcolilor de succes? Un studiu australian oferă un răspuns surprinzător

Tristetea scolii romanesti