Donald Trump, NOUL PREŞEDINTE al Statelor Unite ale Americii. Efectele NEGATIVE ale rezultatelor alegerilor prezidenţiale din SUA asupra ştiinţei
1. Schimbările climatice
Partidul Republican, al cărui lider de facto a fost acum Trump, a fost foarte mult timp interesat de ştiinţă. Însă, impulsionat de suportul pe care îl are din partea industriei combustibililor fosili, s-a transformat imediat într-o organizaţie care consideră schimbările climatice doar nişte ipoteze create de către conspiraţionişti. Mai mult, Trump a considerat-o o conspiraţie înainte de începerea campaniilor electorale, susţinând că provine din partea Chinei, pentru a stopa concurenţa fabricilor pe care o resimte din partea SUA.
2. Mediul înconjurător
Atunci când a fost întrebat ce guvern ar elimina pentru a economisi bani, răspunsul său a fost prompt: ”Oh, bineînţeles. Departamentul pentru Mediu. Ne distruge economia.” Acest departament nici măcar nu există în SUA, Trump referindu-se, probabil, la Agenţia pentru Protecţia Mediului, care are ca scop conservarea lumii naturale, păstrarea purităţii aerului şi să protejeze sănătatea oamenilor.
3. Vaccinurile
Donald Trump a afirmat că acestea provoacă autismul. Această teorie a căpătat substanţă după ce controversatul cercetător Andrew Wakefield a publicat un articol cu privire la acest fenomen. Nu s-a demonstrat nicio legătură între vaccinuri şi apariţia autismului, dar faptul că Trump susţine cu tărie acest lucru ar putea influenţa populaţia din SUA.
4. Somnul
De multe ori, Trump a declarat că nu are nevoie de multe ore de somn pentru a se odihni, susţinând că uneori îi sunt de ajuns şi doar 3 ore de somn. Însă,oamenii de ştiinţă susţin că persoanele care dorm puţin îşi pierd capacitatea de a gândi raţional, de a îşi controla emoţiile şi de a face diferenţa între deciziile morale şi cele imorale.
5. Universul
În momentul în care Trump a fost întrebat de către un copil de 10 ani ce părere are despre NASA, răspunsul său a fost tranşant: ”Spaţiul este înspăimântător. În acest moment, avem probleme mai mari, trebuie să ne luptăm cu găurile din buget. Nu avem prea mulţi bani. ” Cu toate acestea, este arhicunoscut faptul că SUA este cea mai bogată ţară din lume, PIB-ul fiind de 16,99 trilioane de dolari. Mai mult, începând din anul 2009, economia a crescut şi asta datorită NASA.
Sursa: IFL Science Mediafax
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: