Conducerea Facebook, inclusiv Mark Zuckerberg, anchetată în Germania
Procuratura din oraşul Munchen a transmis vineri seară că a fost iniţiată o anchetă care vizează compania Facebook, suspectată de încălcarea legilor germane ce interzic mesajele care instigă la violenţă şi refuz de eliminare a conţinutului rasist. Recent, Parchetul general german le ceruse procurorilor din landul Bavaria să oblige compania Facebook să respecte legile pentru combaterea rasismului, xenofobiei şi negaţionismului.
Potrivit revistei Der Spiegel, procurorii din Bavaria au iniţiat vineri o investigaţie preliminară în cazul Facebook, pentru tolerarea mesajelor care instigă la ură, violenţă, rasism şi negarea Holocaustului. Sunt vizaţi membri ai conducerii companiei americane, inclusiv Mark Zuckerberg, fondator şi directorul general Facebook, Sheryl Sandberg, directorul executiv, Richard Allan, directorul responsabil de activităţile de lobby în Europa, şi Eva-Maria Kirschsieper, responsabilă de lobby în Germania.
În septembrie, un avocat din oraşul Würzburg, Chan-jo Jun, formulase o solicitare de investigare a companiei Facebook. Procurorii din Hamburg au respins o iniţiativă de investigare a Facebook, argumentând că nu au jurisdicţie, întrucât sediul european al companiei americane este în Irlanda.
„Procedurile sunt diferite în Bavaria”, a explicat compania de avocatură Jun, situată în Wurzburg.
Facebook a transmis că nu a încălcat legislaţia germană şi depune eforturi pentru filtrarea mesajelor care au conţinut violent. „Nu facem comentarii pe tema posibilei investigaţii, dar putem spune că acuzaţiile sunt lipsite de fundament şi că nu există nicio încălcare a legislaţiei germane de către Facebook sau angajaţii companiei”, a reacţionat, conform Reuters, un purtător de cuvânt al grupului online cu sediul central în Menlo Park, California (SUA).
Avocatul Chan-jo Jun a menţionat în plangerea penală 438 de postări online calificate drept inadecvate şi pe care Facebook a refuzat să le şteargă în ultimul an. Este vorba de mesaje care instigă la rasist, violenţă, cu caracter negaţionist ori chiar neonazist.
Sursa: Mediafax