Trecerea la ora de iarnă creşte numărul accidentelor cu 28%

01 11. 2016, 18:00

Potrivit Institutului belgian pentru Securitate Rutieră (IBSR), numărul accidentelor ce implică pietoni creşte cu 28% în această perioadă.

Odată cu trecerea la ora de iarnă se întunecă mai devreme şi vizibilitatea conducătorilor auto este redusă. „Trecerea la ora de iarnă este începutul unei perioade de risc. Din octombrie până în noiembrie, numărul accidentelor în care sunt implicaţi pietoni creşte cu 28% în timpul orelor de vârf de seară”, spune IBSR. Prin urmare, această autoritate le cere pietonilor şi în primul rând şoferilor să fie foarte atenţi.

Pietonii şi cicliştii sunt sfătuiţi să folosească semnale care să-i facă vizibili de departe — vestă fluorescentă sau benzi reflectorizante. De asemenea, trebuie evitate hainele închise la culoare. Cu haine reflectorizante, pietonii şi cicliştii sunt vizibili de până la 150 de metri, în timp ce cu haine închise la culoare abia sunt văzuţi de la 20 de metri, explică IBSR, conform www.rtbf.be.

La rândul lor, şoferii trebuie să-şi dubleze atenţia şi să să asigure buna funcţionare a vehiculului. Faruri în bună stare de funcţionare, parbriz curat şi ştergătoare de parbriz funcţionale sunt esenţiale pentru a asigura siguranţa tuturor.

Sursa: Gândul