Cea mai sigură şi simplă metoda prin care elimini pesticidele de pe coaja fructelor şi legumelor

28 10. 2016, 12:00

Mai toate fructele şi legumele din supermarketurile româneşti sunt aduse de pe meleaguri îndepărtate, mai ales în extrasezon, aşa că nu ne mai putem bucura de gustul autentic cu care ne-am obişnuit, însă, pe lângă gustul fad al acestora, trebuie să avem grijă şi la pesticidele de pe coaja lor., conform CSID.

Potrivit WebMd.com, piersicile, merele, ardeiul gras, ţelina, nectarinele, căpşunile, cireşele, perele, strugurii, spanacul, salata şi cartofii sunt alimentele cu cele mai crescute niveluri de pesticide pe suprafaţa cojii. Cele mai sigure pentru consum ar fi avocado, ananasul, sparanghelul, bananele, varza, broccoli şi papaya.

Pentru a creşte producţia şi a le prelungi termenul de valabilitate, producătorii folosesc adesea numeroase substanţe chimice.

„Consumate pe termen lung, chiar dacă sunt în concentraţie scăzută, acestea pot avea efecte nocive asupra organismului uman”, spune Jeff Gillman, profesor de horticultură la Universitatea din Minnessota.

Specialiştii de la Departamentul pentru Agricultură din Statele Unite au descoperit că peste 65% din mostrele de fructe şi legume conţin pesticide.

Iată cum să îndepărtezi aceste chimicale printr-o metodă simplă şi eficientă:

Amestecă nouă părţi de apă cu o parte de oţet, introdu fructul cu tot cu coajă în acest lichid şi lasă-l aşa pentru 15-20 de minute. Scoate apoi fructul din lichid şi freacă-l cu un burete curat (fără urme de detergent) sub jet de apă rece. Vei observa că pe coajă se formează o peliculă albă cu aspect cerat. Ei bine, această „pătură de cretă” de pe coaja fructelor şi legumelor reprezintă tocmai substanţele chimice nocive.

Desigur, metoda nu funcţionează în cazul tuturor fructelor. De exemplu, fructele de pădure nu pot fi frecate cu un burete, deoarece au o coajă foarte subţire şi pot împrumuta gustul oţetului. Poţi folosi în loc de oţet puţină zeamă de lămâie.

Potrivit Centrului pentru Ştiinţă şi Mediu Înconjurător din Statele Unite, o altă metodă de a scăpa de pesticidele din coaja fructelor şi legumelor constă în spălarea acestora cu apă sărată.

Sursa: CSID