Un astronaut de pe Staţia Spaţială Internaţională s-a uitat pe fereastră şi a văzut această imagine

21 10. 2016, 00:05

Urma din imagine, cu un diametru de şapte milimetri, de pe marginea unuia dintre geamurile prin care astronauţii privesc spaţiul, a fost surprinsă de Tim Peake în timpul misiunii sale de şase luni în  cosmos, în prima jumătate a anului. Această urmă era o ciobitură. În cadrul unei declaraţii oficiale,  astronautul britanic Peakes a afirmat că ,,sunt deseori întrebat dacă Staţia Spaţială Internaţională este lovită de deşeurile din spaţiu. Răspunsul este da, însă sunt fericit că geamurile sunt cvadruple”.

Această ciobitură  nu a prezentat o ameninţare, nefiind un lucru ieşit din comun. ESA a declarat atunci: ,,Probabil este vorba de un mic fragment metalic”. Deşi bucata de deşeu cosmic a fost mică, din cauza vitezei de 7,66 de kilometri pe secundă, cu care se deplasează SSI de-a lungul Pământului, orice mică particulă de deşeu poate produce un impact uriaş.

Însă, staţia spaţială a fost produsă pentru a rezista la aceste mici zgârieturi. Ferestrele de pe SSI sunt confecţionate din silice fuzionat şi sticlă din borosilicat. Conform ESA, un obiect de 1 centimetru poate distruge un anumit intrment sau un sistem de zbor important pentru staţia spaţială. Orice obiect mai mare de 1 centimetru ar sparge scutul, iar un obiect mai mare de zece centimetri ar rupe în bucăţi un satelit. 

Pentru a preveni aceste ameninţări, ESA şi NASA lucrează continuu la îmbunătăţirea strategiei de micşorare a deşeurilor. O parte din această muncă este reprezentată de observarea gunoaielor mai mari de un centimetru şi calcularea traiectoriei posibile. 

Sursa: Physics

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

După ce americanii le-au interzis accesul pe Staţia Spaţială Internaţională, chinezii au lansat a doua staţie spaţială. Ce misiune vor avea cei doi astronauţi
 
Fenomen meteorologic INCREDIBIL fotografiat de astronauţii de pe Staţia Spaţială Internaţională
 
NASA va realiza cea mai complexă conexiune la internet de până acum – VIDEO
 
La ce nivel de radiaţii sunt expuşi astronauţii în spaţiul cosmic?