Când s-a născut medicii nu i-au dat nicio şansă la viaţă. Acum a fost declarat ”cel mai inspiraţional copil”
Un băiat curajos în vârstă de 6 ani continuă să zâmbească deşi capul său este de două ori mai mare decât ar trebui.
Daire s-a născut cu sindromul Apert, o boală genetică rară care a făcut ca plăcile sale craniene să se sudeze încă de când era în uter. Boala, de care suferă 1 din 100.000 de oameni, nu lasă spaţiu creierului să se dezvolte.
Doctorii erau sceptici în privinţa şanselor sale de supravieţuire, dar copilul a supravieţuit graţie unei operaţii care i-a lărgit spaţiul intercranian.
„S-a născut vineri, iar luni medicii au spus că se miră că a trăit”, îşi aminteşte Colette, mama băieţelului.
„A avut suferit numeroase operaţii de când s-a născut, dar rămâne fericit”, a mai spus ea.
În ciuda celor 20 de operaţii la care a fost supus, Daire avea mari probleme respiratorii din cauza oaselor craniene care i-au „sufocat” creierul. Pentru a respira, la doi ani i-a fost implantat un sistem artificial care să-i permită să respire fără ajutor extern. De asemenea, băieţelul nord-irlandez a avut probleme de comunicare, învăţând în cele din urmă să vorbească cu ajutorul Makaton, un sistem de semne şi simboluri.
Anul trecut chirurgii l-au supus pe Daire unei operaţii extrem de complexe, rupând oasele craniului său pentru a muta partea din mijloc a feţei sale cu doi centimetri mai în faţă. Operaţia a fost un succes, iar Daire se dezvoltă normal acum.
În urma acestei operaţii, medicii mai au un singur scop: să-l facă pe băiat să poată respira normal, iar pentru acest lucru este necesară o operaţie de trahectomie.
Pentru curajul cu care a reuşit să înfrunte toate problemele, Daire a fost prezentat în oraşul său natal, Belfast, drept „cel mai inspiraţional copil”.
Sursa: Gândul