Cele mai bune seriale TV ale tuturor timpurilor – VIDEO

12 10. 2016, 16:36

„Breaking Bad” şi „The Wire” sunt aclamate în presă. Iată două cronici ale serialelor despre afaceri cu droguri, cartelurile crimelor şi mafie:

Breaking Bad – serial de Adam Bernstein (2008), cu: Anna Gunn, Bryan Cranston, Dean Norris

Un profesor de chimie superinteligent, care nimereşte într-un “college” dintr-o suburbie americană se gândeşte într-o zi cum se iasă din mizerie. Aflase ca-i bolnav de cancer.

Costul tratamentului era exorbitant pentru un salariu de profesor, fie el cetăţean în Ţara tuturor posibilităţilor. Intelectualul nu vrea să-şi depăşească condiţia umană, Vrea doar să facă bani. Jesse, un fost elev mediocru, junkie si ratat, îi propune să producă amfetamină, aşa cum numai un prof de chimie poate, “crystal meth” desăvârşit. Profesorul Walter White, introvertit şi serios până-n momentul când află că-i in proximitatea morţii, vrea cu obstinatie să facă bani. Banii de pe urma traficului de droguri nu circulă prin banci, nu se depozitează într-un cont abstract, vin cash, în mână. Există, sunt tangibili. Profesorul ii vrea exact asa, materiali şi din abundenţă. El nu falsifică bani, falsifică substanţe chimice. Într-un laborator improvizat în rulotă, apoi în altul de ultimă generaţie, producţia de amfetamină a lui Walter creşte exponential. Proporţional, se adună bancnote. În creuzetul lui, amfetamina banală, albă şi ieftină, devine albastră şi pură. Bancnotele de 5 dolari se preschimbă-n hârtii de 500 de dolari.

Metamfetamina se scurge-n vasele de sticlă unde fierbe, iar banii curg pe bandă rulantă – iată versiunea contemporană a visului ocult al alchimiştilor. În miezul serialului, se strâng atât de mulţi bani, la modul fizic, încât trebuie legaţi în baloţi. El şi-ai lui, soţia şi copilul său cu dizabilităţi, îi depozitează în faimoasele boxe din Statele Unite unde americanii de rând îşi stochează vechiturile. Boxe închiriate pe 2 poli. Soţia lui contabil inventează o metodă de a cheltui legal banii: vor deschide o spălătorie de maşini, unde la preţul obişnuit 20 dolari/ spălarea (nu de bani, ci de maşini), ei emit chitanţe de peste 1.000 de dolari.

În societatea “perfecta” americană, afacerea de familie se prăbuşeşte. Rudele, dar şi fiscul american, se prind de combinaţia ilicită. Încep controalele. Atunci profesorul contactează renumitele carteluri de droguri mexicane. Traficanţii mexicani îl considerau deja un semizeu pentru calitatea mărfii lui. Îl acceptă în fauna lor şi-i pun la dispoziţie un laborator ultraperformant. Metamfetamina e din ce în ce mai prezentă pe piaţă, iar banii se înmulţesc pe potrivă. Vistieria profesorului dă pe dinafară. Soţia şi cei doi copii se îndepărtează de el. El însă e orbit de beţia banilor şi nu mai pune preţ pe familie. Mexicanii îi cer să producă mai mult drog. Uman, îi este imposibil. Îşi nimiceste laboratorul şi-i minte pe capii mafiei că sistemul de producţie nu mai este funcţional. Urmărit de FBI, nu poate să reziste haosului. Se întoarce într-o zi în prima lui casă modestă, unde, denunţat de o vecină, este capturat şi condamnat pe viaţă.

„The Wire / Cartelul Crimelor” Regia: Brad Anderson, Joe Chappelle, Clark Johnson. Cu: Dominic West, John Doman

Serialul „The Wire/ Cartelul crimelor” prezintă un univers pe cât de şocant, pe atât de realist, în care limitele dintre bine şi rău sunt încălcate cu fiecare ocazie. Realizând cronica afacerilor de familie cu droguri pe parcursul a mai multor generaţii şi ilustrând eforturile poliţiei din Baltimore de a-i prinde, serialul încearcă să facă o paralelă între aceste organizaţii şi bărbaţii şi femeile din fiecare tabără a luptei.

În primul sezon, acţiunea se concentrează pe eforturile poliţiei, adesea inutile, de a se infiltra în arena drogurilor din partea de vest a oraşului Baltimore, condusă de Avon Barksdale şi de mâna sa dreaptă, Stringer Bell. Serialul, cu cinci sezone filmate între 2002 şi 2008, este notat cu 9,4, potrivit voturilor a peste 180.000 de utilizatori imdb.com.

“O privire dură şi realistă dinăuntrul şi dinafara cartelului drogurilor, prin ochii dealerilor, poliţiştilor, dar şi a politicienilor, mai mult sau mai puţin corupţi.”, scrie Tim Goodman, pentru San Francisco Chronicle. Realitatea din Baltimore este ilustrată frust, afacerile cu droguri sunt prezentate brutal, în scene teribile ce se petrec în birourile aseptice de lux, unde se pun la cale cele mai murdare mişmaşuri.

Sursa: Mediafax