A fost descoperită una dintre cele mai mari urme ale unui dinozaur! Cât măsoară aceasta şi unde a fost descoperită?
Cercetătorii au descoperit această urmă ce măsoară 77 de centimetri în lăţime într-o expediţie mongolă-japoneză şi sunt de părere că poate oferi noi informaţii cu privire la dinozaurul ce a realizat-o. Se crede că aceasta aparţine unui titanozaur, un dinozaur erbivor ce prezenta un gât lung. Se consideră că a fost unul dintre cele mai mari animale de pe pământ, considerându-se că a cântărit până la 90 de tone şi se estimează că a trăit acum 90 până la 66 milioane de ani.
Deşertul pe teritoriul căruia a fost descoperită această urmă este acoperit de nisip, dar, în timpul în care dinozaurii trăiau în acea zonă, cercetătorii consideră că ar fi fost o zonă cu sol moale, mlăştinoasă, aceste condiţii favorizând păstrarea acestei urme.Cercetătorii de la Okayama University of Science au afirmat că această decoperire a urmei ce măsoară mai mult de 1 metru lungime şi care păstrează urmele ghiarelor dinozaurului este extrem de rară.
Cu toate acestea, nu este prima oară când o urmă gigantică a unui dinozaur este descoperită, foarte multe fiind scoase la iveală pe întreaga suprafaţă a pământului. În 2015, asemenea urme au fost decoperite pe insula Skye, în Scoţia, având diametrul de 70 de centimetri şi fiind prima urmă a unui sauropod descoperită în Scoţia. În luna august a acestui an, cercetătorii au descoperit în Bolivia cea mai mare urmă a unui dinozaur carnivor, măsurând 115 centimetri lăţime şi se presupune că a aparţinut lui Abelisaurus, o rudă de-a lui Tyrannosaurus Rex. Cea mai mare urmă descoperită vreodată a fost găsită în Franţa în 2009, având aproximativ 2 metri lăţime şi aparţinând unui sauropod.
Sursa: Science Alert
Citeşte şi:
Cel mai ciudat dinozaur a fost descoperit in Spania