Darius Stănescu, elevul care foloseşte Facebook în limba latină: ”Prin ştiinţa latinei, îţi poţi da seama cât de mare este incultura”

Cum „funcţionează” latina, Darius şi Cultura, într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX.

Premiu la limba latină, la Certamen Ovidianum Ponticum-Constanţa. Olimpiada Naţională de Limbi Clasice – limba latină, desfăşurată la Piteşti. Profesor îndrumător: Luminiţa Gheorghiu.

• Suedia și Norvegia renunță la viitorul fără numerar din cauza Rusiei
• Cu cât au crescut acţiunile Trump Media în anul 2024?

„Pentru mine, limba latină nu este o limba moartă”, a declarat elevul Darius Stănescu care foloseşte Facebook în limba latină (o funcţie introdusă recent) şi care ne-a explicat legătura dintre limba latină şi cultura generală, de la gramatică, trecând prin istorie, geografie şi ajungând la disciplină spirituală, logică şi chiar socializare.

– “Eu iubesc cuvintele” –

“Nihil sine Deo” (Nimic fără Dumnezeu), ”Amor vincit omnia” (Dragostea învinge totul; Dragostea triumfală), „versus” (împotriva), „post-scriptum” (PS), „ad litteram”, „idem”, „etc”, celebrul „Carpe diem”, dar…

Reporter: De ce latina?

Darius Stănescu: Fiindcă face parte din limbile clasice şi este ştiut faptul că bazele unei culturi solide se pun însuşindu-ţi aceste limbi datorită cărora ai acces la marea cultură. Filosofii europeni precum Immanuel Kant şi Arthur Schopenhaur, ca să numesc doar doi dintre ei, studiaseră latina şi greaca, necesare pentru un om de cultură.

În primul rând, îmi place sa învăţ limba latină fiindcă e sonoră, expresivă, eufonică, grea de sensuri, frumoasă. Doar ascultaţi puţin: “Nihil sine Deo”; “nulla dies sine linea”; “labor omnia vincit”, dar şi…”Amor vincit omnia”. Sau…”Cras do, non hodie, sic nego cotidie” – spune zgârcitul, ignorând „vanitas vanitatum et omnia vanitas”. Dacă par subiectiv, chem în sprijin pe poetul Nichita Stănescu, iubitorul cuvintelor şi al „necuvintelor”, care spunea: „Limba latină este cea mai frumoasă limbă din lume. Limba română este copilul ei. Scriu poezie, ca să-mi explodeze creionul de frumuseţe lingvistică”.

În al doilea rând, studiul culturii si civilizaţiei latine mă ajută fără îndoială, la dezvoltarea culturii generale. Deşi e considerată o “limbă moartă”, ea dăinuie în continuare prin intermediul vorbitorilor de limbi romanice. În consecinţă, aşa cum a spus filologul Maria Pârlog, “studiul limbii latine are o deosebită importanţă nu numai pentru că prin această limbă s-a transmis timpurilor moderne cultura antichităţii greco-romane, ci şi pentru că este calea firească de cunoaştere a evoluţiei limbii române şi instrumentul indispensabil pentru însuşirea ei pe baze ştiinţifice. Nu se poate concepe astăzi un filolog care sa nu cunoască regulile de bază ale gramaticii latine.”

Eu învăţ limba latină pentru nevoile mele spirituale, nu pentru a scrie sau a vorbi latineşte. Limba latină îmi îmbogăţeşte cunoştinţele lingvistice, istorice şi literare şi mă ajută să cunosc cultura şi civilizaţia romană, şi să înţeleg limbile romanice. Limba latină contribuie la formarea raţionamentului. Studiul ei confera o anumită disciplină spirituală.

Reporter: Cum ai învăţat latina?

Darius Stănescu: Şcolar în clasele primare, auzeam pe adulţii din familie şi pe prietenii lor cultivaţi citind din poeţii latini sau folosind expresii latineşti care se potriveau perfect anumitor situaţii; nu rămâneam indiferent, întrebam şi fiecare dorea să mă lămurească, de unde deduceam că ei toţi îndrăgeau limba-mamă a limbii române.
În clasa a VIII-a m-am întâlnit cu limba latină, care a devenit personaj principal în viaţa mea, schimbând traiectoria planurilor de studiu – de la ştiinţele exacte către filologie, în special spre limba latină. Nu mi-a fost greu sa învăţ limba latină, deoarece limba română e continuatoare a latinei populare vorbite în Dacia şi în nordul Peninsulei Balcanice. Structura gramaticală a limbii noastre, sistemul ei fonetic, precum şi o bună parte din lexic sunt latineşti, păstrând în chip uimitor asemănarea cu limba latină. Materialul brut al unei limbi sunt cuvintele. Deoarece gramatica arată cum se formează şi se dezvoltă gândirea cu aceste cuvinte, ea este arhitectura limbii. Flexiunea (declinarea şi conjugarea) formează temelia acestui edificiu gramatical. Acest lucru este valabil în toate limbile flexionare, dar în mod cu totul deosebit în limba latină. De aceea prima mea grijă cand am învăţat limba latină a fost cunoaşterea perfectă a declinărilor şi conjugărilor. Fără acestea n-aş fi putut traduce nimic, iar studiul sintaxei ar fi fost zadarnic.

Limba latină are un sistem gramatical flexibil extins care operează în general prin adăugarea unor terminaţii la un radical fix. Există cinci declinări ale substantivelor şi patru conjugări ale verbelor. Sunt şase cazuri ale substantivelor în limba latină, din care cinci le întâlnim în limba română. Limba latină are în plus cazul ablativ. În limba română nu se poate forma o frază fără întrebuinţarea obligatorie a elementelor latineşti. Sunt multe prepoziţii şi conjuncţii moştenite din latină. Tot latineşti sunt şi toate cuvintele interogative la care răspundem când construim o frază. Terminaţii latineşti („-e”, „-i”, „-uri”) sunt folosite pentru exprimarea pluralului în limba română. Tot latineşti sunt desinenţele verbale prin care se deosebesc persoanele care fac acţiunea sau sufixele prin care se deosebesc diversele timpuri în limba română. Deoarece mi-a plăcut gramatica limbii latine, eu am învăţat-o uşor şi o consider ca Titu Maiorescu: „Ceea ce este propriu limbii latine şi o înalţă deasupra altora este simplitatea şi regularitatea gramaticii. Gramatica latină parcă ar fi granit turnat, este unică între gramatici şi va rămâne, prin urmare, cel mai bun fundament şi cea mai bună disciplină pentru orice parte a gândirii noastre”. După însuşirea gramaticii, am citit operele scriitorilor latini şi am tradus foarte mult, pregătindu-mă temeinic pentru Olimpiadă şi concursul Certamen Ovidianum Ponticum. La Olimpiadă şi la Certamen Ovidianum Ponticum am obţinut premii importante şi m-am calificat pentru etapa internaţională a concursului Certamen Ovidianum Sulmonense, concurs care se ţine în oraşul natal al poetului roman Publius Ovidius Naso, Sulmona.

Reporter: Cât de greu e să înveţi o limbă moartă?

Darius Stănescu: Pentru mine, limba latină nu este o limba moartă. Limba latină stă la originea limbilor romanice din care face parte şi limba română, iar importanţa ei este incontestabilă. Mai întâi, limba latină s-a vorbit în Latium, regiunea Italiei antice, aşezată la cursul inferior al Tibrului, unde s-a întemeiat şi a înflorit cetatea Roma, care ajunge capitala unui vast imperiu, dupa războaie de cucerire purtate timp de secole. În numele „Senatului şi al Poporului Roman”, legiunile romane, magistraţii şi negustorii Romei, poartă limba latină de la Oceanul Atlantic până la Marea Neagra, din Britania până în Africa, de la Rin şi Dunare, până la Tigru şi Eufrat şi până la Marea Caspică. Istoria face interesantă limba latină prin felul în care ea a traversat secole şi milenii. Multe din popoarele acestei întinse împărăţii au pierit, numele multora a fost uitat, dar limba latină în atâtea veacuri nu a încetat de a fi vorbită, scrisă şi studiată. Limba latină mamă traieşte prin limbile romanice (neolatine) şi prin noi, cei pasionaţi de această frumoasă limbă.

Citeşte continuarea în MEDIAFAX!