„Podul lui Dumnezeu”, din România, singurul pod natural din lume pe care se poate circula cu maşina. FOTO

03 10. 2016, 15:00
Podul lui Dumnezeu sau Podul Natural, cum i se mai spune, se află în centrul localităţii mehedinţene Ponoare, fiind o uriaşă arcadă de piatră peste care trece şoseaua Baia de Aramă – Drobeta Turnu Severin.
 
Vezi aici GALERIA FOTO!
 
El s-a format prin prăbuşirea peretelui superior al peşterii şi se impune în peisaj prin masivitate: 30 de metri lungime, 13 metri înălţime, 22 de metri lăţime şi 9 metri deschidere, scrie one.ro
 
 
„Podul poate fi admirat în toată măreţia sa din Crovul Peşterii, de unde se dezvăluie deschiderea spre Valea Pragului şi structura lui etajată formată din blocuri de calcar suprapuse, supuse eroziunii şi vremurilor. Privit din partea opusă, dinspre Valea Turcului, Podul se impune ca un arc uriaş, împietrit, pe sub care se admiră Dealul Peşterii şi seninul cerului“, se arată pe site-ul oficial al Primăriei Ponoare, Mehedinţi.

Cele mai multe legende biblice pornesc de la premiza că acesta ar fi fost construit de Dumnezeu: „Lui Dumnezeu i s-a făcut milă de oamenii din Ponoarele care nu puteau trece Valea Pragului şi l-a alungat pe diavol care se adăpostea în peştera de la Pod. Dracul a fugit şi atunci tavanul peşterii s-a prăbuşit, iar Dumnezeu a făcut podul pentru oameni. Dracul a ieşit la Zătonul Mare zgâriind cu ghiarele stâncile din Dealul Peşterii. Acolo s-a aşezat pe o piatră care-i poartă şi acum numele (Stânca Dracului)” spune una dintre legendele acestui loc.