În China va fi construită o staţie de cale ferată unicat

03 10. 2016, 13:00

Lucrările de construcţie la această staţie de cale ferată vor fi finalizate pe la sfârşitul anului 2019, scrie Rador.

Ea va fi construită într-o suburbie a Beijingului, în apropiere de Marele Zid Chinezesc. Potrivit Agenţiei de presă RIA NOVOSTI, care citează presa chineză, staţia va fi construită lângă Badaling, o porţiune a Marelui Zid Chinezesc, care este cea mai vizitată de turişti, amplasată la 75 km nord-vest de capitala Chinei, devenind astfel parte a tronsonului de cale ferată Beijing-Zhangjiakou, care va fi intens folosită în perioada Jocurilor Olimpice de Iarnă din 2022, din China.

Potrivit declaraţiilor preşedintelui companiei China Railway Group Limited, Zhao Guangfa, staţia de cale ferată va fi construită la o adâncime de 102 metri, iar suprafaţa construcţiei subterane va cuprinde 35.000 de metri pătraţi, «echivalentul a cinci stadioane de fotbal».

«Aceasta va fi cea mai mare staţie de cale ferată din lume, amplasată la cea mai mare adâncime şi destinată trenurilor de mare viteză», a menţionat Zhao Guangfa. De asemenea, acesta a adăugat că staţia va avea trei nivele.

Sursa: Rador