Generaţia decadentă: Fiul unui miliardar chinez i-a cumpărat câinelui său Coco opt telefoane iPhone 7
Proprietarul lui Coco, pe nume Wang Sicong, fiul miliardarului chinez Wang Jianlin (cu o avere estimată la de 30 miliarde de dolari), i-a cumpărat opt telefoane iPhone 7s, chiar în ziua în care au fost scoase pe piaţă, informează CNN. A publicat apoi fotografii pe contul câinelui de social media, în reţeaua Weibo, echivalentul Twitter în China.
Citeşte şi Cei mai buni sportivi! A renunţat la victorie pentru a-şi ajuta fratele – VIDEO emoţionant
Coco pozează cu iPhone-ul negru şi cu cel auriu. „Nu înţeleg toate postările show-off, opulente, din social media” a scris Wang alături de fotografii. „Ce rost au? Nu mă determină şi pe mine să o fac?”, a mai scris Wang, din perpectiva câinelui.
În China un iPhone 6 costă 6988 de yuani (1.047 de dolari), în timp dispozitivul mai mare, iPhone 7 Plus poate fi achiziţionat pentru 7988 de yuani (1.197 dolari).
Aceasta nu este prima dată când Wang îl răsfaţă pe malamutul Coco. În 2015, el a atras indignarea la scară largă în China, după ce a posta fotografii cu câinele care purta două ceasuri Apple de lux, în valoare de mai bine de 37,000 dolari.
Wang face parte din „fu’erdai” a Chinei sau „a doua generaţie de înavuţiţi”, fiii şi fiicele magnaţilor, faimoşi pentru etalarea stilul lor de viaţă decadent.
Poreclit „soţul naţiunii” pentru statutul său de cel mai eligibil burlac din China, Wang supărat toată suflarea din mass-media de stat pentru expunerea scandaloasă a averii sale.
Anul trecut, agenţia oficială de ştiri Xinhua a publicat un comentariu caustic despre Wang, acuzându-l că „a pătat onoarea şi puritatea chinezilor, a poporului”, avertizându-i pe chinezi să nu imite stilul de viaţă al „celebrităţilor, arogant şi grosier”.
Comentariul înflăcărat al jurnaliştilor chinezi a venit după ce Wang a făcut furori cu declaraţia că singura trăsătură pe care o caută în potenţialele sale iubite este mărimea sânilor. Agenţia Xinhua a catalogat declaraţie drept „o aroganţă în stil Silvio Berlusconi”.
Criticile pe care i le-a adus presa au avut un impact atât de puternic, încât tatăl lui Wang a apărut la televiziunea de stat pentru a oferi un punct de vere despre controversă şi a dat vina pe „şcolarizarea occidentală.” pentru comportamentul fiului său.
Sursa: Mediafax