Vârsta este doar un număr. Aceste bunicuţe sunt unice în lume – VIDEO

24 09. 2016, 17:30

Japonia Pom Pom este o trupă de majorete unică alcătuită din 28 de membre vivace cu vârste între 55 şi 80 de ani.

Fumie Tanako, în vârstă de 84 de ani, este fondatoarea şi un membru activ al trupei Japonia Pom Pom. Aceasta a afirmat că nu a avut curajul să practice acest sport în tinereţe. La vârsta de 53 de ani, Fumie s-a decis să călătorească în Texas, pentru studii. Decizie cu care mama acesteia nu a fost de acord, însă pe care copiii lui Fumie au apreciat-o. La începutul vârstei de 60 de ani, femeia s-a despărţit de soţul ei, în acel moment şi-a descoperit chemarea, să devină majoretă.

Fiind uimită de performanţa majoretelor americane profesioniste, Fumie şi-a strâns imediat cinci prietene şi a început să practice sportul. La 20 de ani după eveniment, trupa încă este activă.

Japonia este cunoscută pentru longevitatea populaţiei sale, femeile trăind până la vârsta medie de 87 de ani, în timp ce bărbaţii trăiesc până la 80 de ani, majoritatea îşi pierd, însă, din funcţiile fizice şi psihice în ultimi 10 ani de viaţă. Însă nu este cazul lui Fumie sau al celorlalte 27 de membre din grup, lidera grupului consideră că activitatea fizică a reuşit să o menţină într-o condiţie fizică bună.

Majoretele din Japonia Pom Pom se întâlnesc în fiecare săptămână pentru a-şi practica mişcările. Deşi acestea evită acrobaţiile, pentru a nu se răni iau în serios programul pe care îl pregătesc. 

Sursa: Oddity Central

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Sportul orăşenilor. Unde merg românii să facă mişcare
 
Provocare supremă: un francez fără braţe şi picioare va înota în jurul lumii! (VIDEO)
 
Descoperirea cercetătorilor despre oamenii care postează pe Facebook de fiecare dată când merg la sală
 
”Olimpiada” de la Woldenberg, dovada supremă a faptului că spiritul sportiv nu va muri niciodată. Peste 350 de ofiţeri prizonieri au participat la ea