Eveniment emoţionant la prima casă în care a locuit Freddie Mercury – VIDEO
În cadrul ceremoniei de dezvelire a plăcii, Kashmira Cooke a declarat: „Eu şi mama mea suntem mândre şi încântate că organizaţia English Heritage (n.r. – organizaţie caritabilă care gestionează Colecţia Patrimoniului Naţional al Marii Britanii) îl onorează pe Freddie al nostru cu o Placă Albastră (n.r. – distincţie ce marchează clădirile cu importanţă culturală şi istorică) şi că el se va număra printre numele faimoase care vor dăinui pentru totdeauna. În secret, şi el ar fi fost foarte mândru şi încântat”.
Mercury, care a murit în 1991, ar fi împlinit anul acesta, pe 5 septembrie, 70 de ani.
„Este o sarcină plăcută să instalez acest mic memento în casa părinţilor lui Freddie, în Feltham”, a declarat Brian May, chitaristul trupei Queen, la ceremonie.
„Aici l-am vizitat prima oară pe Freddie, după ce l-am cunoscut prin intermediul unui prieten comun. Ne petreceam majoritatea zilelor apreciind şi analizând toate detaliile modului în care Jimi Hendrix şi-a pus laolaltă înregistrările într-un studio – ascultându-l pe Hendrix pe vinilul care se învârtea în picup-ul Dansette al lui Freddie – care avea difuzoare stereo pe ambele părţi ale cutiei”.
Sursa:youtube.com/Walter Pacino
La ceremonia de dezvelire a plăcii a participat şi Ministrul Culturii, Karen Bradley, care l-a descris pe regretatul solist ca fiind o „persoană emblematică pe întreg globul a cărui muzică a intrat în inimile a milioane de oameni din întreaga lume”.
Citeşte continuarea articolului pe mediafax.ro