Cutremurele din Italia au deplasat solul cu 20 cm
Nivelul solului a scăzut cu 20 de centimetri în comuna Accumoli (regiunea Lazio) în urma mişcărilor telurice din 24 august, a constatat Institutul Naţional de Fizică a Pământului şi Vulcanologie (INGV) după analizarea faliei pe baza unor imagini obţinute din satelit, informează agenţia ANSA. Deformări ale solului au fost observate pe o lungime de câţiva kilometri între localităţile Amatrice şi Norcia.
Citeşte şi Amatrice, oraşul distrus de cutremur, se pregătea pentru cel mai aşteptat festival culinar al anului
Guvernul Matteo Renzi a dispus proclamarea doliului, sâmbătă, în întreaga Italie, informează agenţia AGI.
Cel puţin 268 de persoane au murit, iar alte sute au fost rănite în urma cutremurelor produse în cursul nopţii de marţi spre miercuri în centrul Italiei. Primul cutremur, de 6,0 grade, a avut loc la ora 3.36 (4.36, ora României), în zona Accumoli/Arquata del Tronto (la graniţa dintre regiunile Lazio şi Marche, în centrul Italiei), la adâncimea de doar 4 kilometri. Au urmat alte două mişcări telurice, la orele 4.32 şi 4.33, cu intensităţi de 5,4, respectiv 4,8 grade, la adâncimi de 8 şi 9 kilometri. Cele trei seisme au fost urmate de sute de replici cu intensităţi între 2 şi 4 grade.
Sursa: Mediafax