Descoperire şocantă pe muntele lui Zeus. Ar putea confirma cea mai întunecată legendă a antichităţii

15 08. 2016, 00:05

Excavările de anul acesta de pe muntele Lykaion (cunoscut ca locul naşterii lui Zeus) au scos la suprafaţă un schelet vechi de 3.000 de ani al unui adolescent care se afla în cenuşa altor animale sacrificate de-a lungul unui mileniu.

Ministerul de cultură al Greciei a declarat că scheletul este al unui băiat, adolescent, acesta fiind descoperit la 30 de metri adâncime. Experţii au afirmat că este prea devreme pentru speculaţii asupra cauzei morţii adolescentului, dar descoperirea este importantă deoarece Muntele Lykaion a fost asociat timp de sute de ani cu cele mai nefaste culturi greceşti. 

Scriitorii din antichitate, inclusiv Platon au descris locul ca altarul în care să făceau sacrificii în numele lui Zeus, practică care a fost foarte rar confirmată de arheologi. 

Conform legendei, un băiat a fost sacrficat împreună cu alte animale, carnea lor fiind gătită şi apoi consumată. Oricine mânca o bucată de carne umană devenea vârcolac pentru nouă ani.  ,,În unele scrieri literare sunt menţionate zvonuri despre sacrificiile umane care aveau loc la altar, dar până acum câteva săptămâni nu a fost descoperit niciun schelet uman în zona sitului arheologic,” a declarat arheologul David Gilman Romano, profesor la Universitatea din Arizona. 

,,Chiar dacă rămăşiţele sunt sau nu urmele unui sacrificiu uman, acesta este un altar pentru sacrificii, nu este un loc în care îngropi pe cineva, nu este cimitir,” a adăugat el. Un detaliu neobişnuit a fost lipsa părţii superioare a craniului, în timp ce corpul era aşezat între două linii de piatră cu un rând de pietre care îi acopereau zona pelvisului.

Muntele, din regiunea Peloponezului este singura zonă în care Zeus era venerat, chiar dacă este înlăturată posibilitatea unui sacrificiu uman, în zonă s-a practicat masiv, sclavagismul. De la începutul secolului XVI î.Hr până în timpul lui Alexandru cel Mare, sute de milioane de animale au fost ucise în onoarea zeului. 

 Cercetătorii au descoperit că oamenii au început să fie prezenţii în zonă acum 5.000 de ani, însă nu există dovezi ale vechimii cultului.

Zeus era zeul cerului şi al vremii care a devenit mai târziu liderul panteonului grecesc. Ceramica descoperită lângă schelet datează din secolul XI î.Hr. 

Sursa: Mail Online 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Arheologii au făcut noi descoperiri la Timişoara: lângă zidurile unei vechi moschei au fost găsite 20 de morminte turceşti
 
Foiţe de aur cu vrăji de acum 2.000 de ani, găsite recent. ”Este o descoperire foarte importantă”
 
Descoperire uriaşă a arheologilor. Unul dintre cele mai mari morminte mayaşe a ascuns până acum o surpriză
 
O noua descoperire arheologică ar putea desluşi misterul domniei regelui Arthur