Tezele propagandei ruseşti
Am răsfoit pentru tine grămezi de lucruri de felul ăsta şi am făcut un rezumat, pe teze. Nu întâmplător, numele lui Putin apare peste tot.
1. NATO e agresiv, Rusia e „obligată” să ia măsuri de răspuns.
Cuvântul dintre ghilimele e chiar al lui Putin, care nu spune ce măsuri de răspuns o să ia, dar pretinde că vrea un „sistem de securitate colectiv”, fără blocuri militare opuse, şi Occidentul cel rău – nu şi nu. Se adaugă un flashback la gloriosul trecut sovietic, cu care mai poţi agita apele şi la 75 de ani de la intrarea nemţilor în URSS. Toate astea se găsesc într-o declaraţie a preşedintelui rus din Duma de Stat, deci e normal să fie preluate. Nu e normal când sunt preluate unilateral şi fără reacţia celeilalte părţi.
Vă puteţi imagina mai uşor cum stau lucrurile pornind de la nişte bezele pe care Putin ni le-a făcut personalizat când cu operaţionalizarea Scutului Anti-Rachetă, prin mai. „V-aţi putea afla în raza de acţiune a rachetelor ruseşti”, a zis atunci omul nostru. Presa română l-a preluat, bineînţeles, dar a făcut un lucru simplu şi necesar: a echilibrat declaraţiile belicoase ale lui Putin cu reacţii ale politicienilor români şi repetând poziţia NATO, că Scutul e o chestie defensivă contra eventualelor rachete din Orientul Apropiat.
2. Trecutul glorios.
Ne-am atins puţin de el mai sus, ideea e că, cumva Kremlinul jonglează pe muchie de cuţit cu vechile nume şi mentalităţi sovietice. E de înţeles că unii vor ca Sankt Petersburg să fie redenumit Leningrad, dat fiind că sub acest nume, în Al Doilea Mondial, oraşul a fost asediat de nemţi 872 de zile, izolat de Stalin şi restul URSS. Dar apa la moară pe care Kremlinul o dă unor petiţionari care vor să redenumească Volgogradul Stalingrad e aşa, ca să vedem ce buni şi frumoşi eram noi, ruşii, pe vremea când eram sovietici şi stalinişti.
3. Armata rusă e grozavă, face praf tot.
O găsiţi mai ales pe YouTube, în diverse filmuleţe din clasa war porn, cu tot felul de avioane şi tancuri supercalifragilistice. Lăsăm specialiştilor în tiribombe grija să îşi dea cu presupusul despre toate harnaşamentele, singurul lucru de spus e că şi avioanele cu elice din Al Doilea Mondial sunt spectaculoase dacă faci un film ca lumea cu ele. Greu de spus ce-ai putea bombarda azi cu ele.
4. Ştiinţa învinge!
Dacă aveţi peste 40 de ani, s-ar putea să fi văzut vreodată vreo cărţulie sovietică de popularizare a ştiinţei. Prin cărţuliile astea unii susţineau că ADN-ul nu există, pornind de la nişte experienţe în care au mojarat albuşul de ou şi din chestia asta au ieşit pui, fără gălbenuş. Mergeţi pe Sputniknews.com, o chestie în engleză, ca să vedeţi că minunile astea continuă. Ruşii au inventat oase sintetice care nu se rup, nişte tipi care fac o revoluţie digitală mondială pornind din Rusia (că de’, aia din Octombrie n-a prea ieşit), au şi ei o maşină electrică, pe nume Lada-Vesta. La astea se adaugă realizări ştiinţifice ale prietenilor iranieni (vehicul solar) sau chinezi (soare artificial). Dar cum, nu sunt şi occidentalii acolo? Ba da, dar la capitolul invenţii malefice. Pentagonul creează interfeţe neuronale pe care le implantează în capetele soldaţilor, Robotul Curiosity trage cu laserul ca nebunul pe Marte şi alte chestii. Dar, după ce că sunt răi, americanii sunt şi proşti, fiindcă au amânat darea în folosinţă a unui mare portavion pentru 2017.
5. Capitalismul în putrefacţie.
Era pe vremuri o rubrică, sau cel puţin o sintagmă în limba de lemn, cu toate măgăriile din economiile de piaţă occidentale: şomaj, recesiune şi-aşa mai departe. Dacă eşti extraterestru şi citeşti Russiatoday.ro, o să te convingi că americanii şi acoliţii lor sunt vai de capul lor. Cum convingem lumea că la ei merge prost? Păi de pildă dacă cutare program de subvenţii agricole n-a mers în SUA, preluăm o declaraţie fistichie de-a lui Donald Trump. Când n-avem muniţie, îi tragem o analiză, ca aia despre faimosul TTIP (Transatlantic Trade and Investment Partnership sau Parteneriatul transatlantic de comerţ şi investiţii), despre care se spune că avantajează pe de o parte SUA şi pe de alta, corporaţiile globale, în relaţia cu Europa. Materialul e un conspect judicios din diferite luări de poziţie, dar simptomatică e selecţia subiectului.
De remarcat faptul că lucrurile astea sunt postate într-un sos de realizări ale economiei ruse şi parteneriate cu chinezii, în care apar mai nou şi relaţiile bilaterale ruso-turce, care o să fie numai lapte şi miere după ce Erdogan şi-a cerut scuze pentru avionul doborât.
6. Pravoslavnicia.
Demonstraţiile de cucernicie ale lui Putin sunt binecunoscute în Rusia şi ajung, prin ricoşeu, şi în media globală. Cea mai recentă e fistichie rău. Tot Russia Today titrează recent „Putin, aşezat pe tronul împăraţilor bizantini”. Dacă citeşti articolul, vezi că tronul e de fapt o strană rezervată împăraţilor dintr-o biserică de la Athos. Aici, propaganda rusească o cam dă de gard, fiindcă într-un fel interpretează chestia asta mujicul şi altfel o vede un tip dintr-o ţară oarecare, de pildă român. Dacă ai cât de cât o sensibilitate la cele sfinte te întrebi ce caută un şef de stat totuşi laic într-o strană de împărat şi te gândeşti la trufie. Dar dacă eşti, din nou, mujic şi suspini după un tătuc care să fie şi trimisul lui Dumnezeu pe Pământ, s-ar putea să-ţi placă.
7. Noi suntem prietenii voştri, de fapt.
Ce-ar fi să vă luaţi, adică să ne luăm, înapoi tezaurul, Basarabia şi Bucovina? Păi ni le dau, cel puţin pe ultimele. Aşa a zis Jirinovski, ex-vadimul rus care agita apele în politica de pe vremea lui Elţîn, dar în ultima vreme, la fel ca răposatul lui omolog autohton înaintea decesului, mai iese în faţă doar prin câte-o declaraţie-petardă. Cum naiba ni le putem lua înapoi şi mai ales cum ni le poate da Jirinovski – total mister. Dar interesant e bobul de otravă din declaraţie: Bucovina şi sudul Basarabiei sunt în Ucraina, care de’, e un duşman mai mare decât România.
Sursa: Mediafax