Decizia luată de autorităţile chineze în privinţa testării vehiculelor fără şofer

24 07. 2016, 15:00
Urmând concluziilor privind cauzele ce au dus la producerea accidentului în care a fost implicat un autovehicul Tesla Model S, stabilind că la momentul fatal ocupantul vehiculului nu era atent la trafic, considerând că sistemul autonom este suficient de versatil pentru a gestiona orice situaţie, autorităţile din China au decis să interzică temporar testele cu vehicule autonome desfăşurate pe drumurile publice.
 
În răgazul obţinut, autorităţile vor lucra cu producătorii auto din industrie la crearea unui nou set de reglementări vizând creşterea siguranţei la folosirea vehiculelor autonome.
 
China nu este singura ţară care să ia decizii importante vizând folosirea vehiculelor fără şofer pe drumurile publice. Şi autorităţile germane lucrează la modificarea legislaţiei pentru a impune echiparea vehiculelor autonome cu aşa zise „cutii negre”, menite să înregistreze anumiţi parametrii care să ajute identificarea cauzelor accidentelor şi permite îmbunătăţirea sistemelor de condus autonom pentru a evita producerea unor incidente similare şi în viitor.
 
Sursa: go4it.ro
 
Vă mai recomandăm şi: Ce îi surprinde pe oameni cel mai mult atunci când călătoresc într-o maşină fără şofer
 
                                            Ţara care dă drumul pe autostrăzi camioanelor fără şofer: iată cum va fi revoluţionat transportul în următorii 5 ani
 
                                            Cum arată maşinile Google „fără şofer”, lipsite de volan, pedale de acceleraţie şi frână? (FOTO)