Cariile superficiale. Iată ce puteţi păţi dacă le neglijaţi

17 07. 2016, 16:00

Demineralizarea ţesutului dentar poate provocă dureri de scurtă durată, care sunt primele indicii că a început numărătoarea inversă până la acutizarea durerilor şi extinderea cariei spre nerv. Dr. Andra Custură îţi explică de ce este bine să tratezi imediat cariile superficiale şi să nu aştepţi până ajungi la complicaţii.

Cum se clasifică aceste afecţiuni dentare?

În stadiul incipient este caria smalţului, care se localizează la nivelul acestuia prin pete maronii, apoi prin firicele negre, punctiforme sau cu aspect de marmură. Dintele începe să devină sensibil la dulce şi la rece sau poate nu va avea nici un fel de sensibilitate ceea ce ne face să le ignorăm şi să considerăm ca totul este bine.

În etapa a doua, caria se extinde pe toată suprafaţa smalţului până la dentină şi necesită de cele mai multe ori obturaţie (plomba), caz în care durerea poate să lipsească. Dentina este un ţesut mai subţire decât smalţul, aşadar evoluţia spre nerv se face în ritm accelerat.

Dacă în primul caz dintele era mai mult sensibil la dulce, acum este mai sensibil la rece. De cele mai multe ori pacienţii ajung la medic când deja există dentina afectată de carie. De aceea, vizitele la medicul stomatolog sunt indicate la 6 luni.

Cel de-al treilea stadiu şi cel mai avansat este atunci când caria migrează spre pulpa dentară adică spre nerv, fiind deschisă camera pulpară sau în apropiere de aceasta. Apare sensibilitatea la cald, pe lângă cea la rece. Există totuşi şi cazuri în care nu există simptome, însă nu este un lucru îmbucurător: terminaţiile nervoase conectate cu nervul dintelui sunt complet distruse, aşa se explică lipsa sensibilităţii dentare. De cele mai multe ori se aplică un tratament specializat urmat de proceduri complexe de extracţie.

Citeşte continuarea articolului pe csid.ro

Vă mai recomandăm şi: Cum poate laptele să prevină apariţia cariilor? De ce contează ordinea în care mâncăm alimentele?

                                            Acupunctura poate vindeca teama de dentist

                                            Adio carii! Un gel inovator ajută dinţii să se repare singuri! (VIDEO)