Cât timp vorbim, în medie, la telefon zilnic şi de câte ori atingem ecranul acestuia
Sociologul Alfred Bulai, şeful departarmentului Sociologie al Facultăţii de Ştiinţe Politice (SNSPA), susţine că tehnologiile noi creează dependenţă şi noi categorii sociale.
„Dependenţa este o afecţiune, iar noile tehnologii produc această dependenţă. Există această fascinaţie pentru tehnologia nouă, pentru telefoane şi în România, şi în alte părţi. Dar la noi e atât de populară fiindcă abonamentele sunt ieftine, aproape gratis. Nu e o mândrie că e ieftin, există efecte negative cum ar fi scăderea funcţiilor cognitive, fiindcă nu mai dezvoltăm memoria, avem totul pe tabletă, precum şi formarea nativilor digitali. Copiii sunt nativi digitali, care trăiesc cu tableta în faţă. Noi, generaţia noastră, suntem imigranţi digitali. Şi mai sunt şi extratereştrii digitali”, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, sociologul Bulai.
Utilizatorii de top ating ecranul, potrivit studiului, de 5.427 de ori telefonul pe zi, iar un utilizator obişnuit de 2.617 ori. Interesant este că oamenii nu estimează corect modul în care interacţionează cu dispozitivele mobile, participanţii la sondaj apreciind că îşi ating ecranele telefoanelor de doar 500 de ori pe zi. Pe ore, terminarea programului de muncă, la 5 după-amiază, marchează şi o explozie a interacţiunilor cu telefonul, care cresc de la circa 10.000, pentru eşantionul studiat de 100.000 de persoane, la 70.000 la orele serii.
În topul aplicaţiilor utilizate se află Facebook, responsabil pentru 15% dintre atingeri, Mesgeria cu 11%, Chrome – 5%, Textra – 4%, Google Apps – 3%, Instagram – 3%, Messenger (Facebook) – 3%, WhatsApp- 3%, Gmail – 3%, HangOuts – 3%, Galerie Foto – 1%, Youtube – 1%, Internet Browser – 1%, Email – 1%, SnapChat – 1%, Twitter – 1%. Cu totul, aplicaţiile Facebook şi cele al Alphabet atrag cele mai multe atingeri de ecran, adică 43% din total.
Pe categorii, jocurile solicită cele mai multe interacţiuni cu ecranul telefonului, 80 pe sesiune, fiind urmate de reprizele de cumpărături online (60 de atingeri), aplicaţile pentru sănătate şi fitness – 57, social media – 55, mesagerie – 48, internet – 46, fotografii – 45 şi ştiri şi meteo, cu 37 de atingeri.
Din cei 100.000 de utilizatori monitorizaţi, 94 au fost şi intervievaţi cu privire la obieceiurile lor. După ce li s-au prezentat rezultatele sondajului, iată răspunsurile lor: 41% – „Probabil, nu o să-mi schimb obiceiul de folosire a telefonului”, 27% – „Mi-aş dori să-l folosesc mai puţin, dar probabil voi face la fel şi pe viitor”, 24% – „Voi încerca să îl folosesc mai puţin’, 5% – „Îl voi folosi mai mult”, 4% – alte răspunsuri.
Sursa: Mediafax