Cât de bună este berea în curele de slăbire

28 06. 2016, 17:30

Consumată moderat, berea nu îngraşă – acesta este verdictul dat de nutriţionişti, care pun accentul pe un aspect foarte important pentru a ne bucura din plin de posibilele beneficii nutriţionale ale acestei băuturi-aliment: moderaţia, potrivit CSID.

“Odată cu anotimpul cald, preocuparea noastră pentru a ne menţine silueta se accentuează. Astfel, vara ne alegem cu o şi mai mare atenţie la alimentele şi băuturile pe care le consumăm. Printre băuturile supuse testului caloriilor se află şi berea. De aici vine şi întrebarea: berea îngraşă sau nu? Răspunsul este nu, iar cercetările recente susţin acest lucru. Berea consumată în cantităţi moderate, asociată unei alimentaţii echilibrate şi exerciţiului fizic, poate face indiscutabil parte dintr-un stil de viaţă sănătos”, declară dr. Corina Zugravu, Preşedintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie.

Potrivit nutriţioniştilor, anumite substanţe derivate din hamei ar putea contribui la prevenirea obezităţii, îmbunătăţind metabolismului lipidelor şi controlând depunerea excesivă a grăsimii pe vasele de sânge.

Din punct de vedere al aportului caloric, berea are un conţinut mic de calorii, iar dacă este consumată cu moderaţie nu îngraşă, spun specialiştii.

“350 de ml de bere conţin 150 de calorii, 13 g de carbohidraţi, 1.5 g de proteine, 0 g de grăsimi şi 5% alcool. Pe bună dreptate, berea poate face parte dintr-un stil de viaţă sănătos datorită în special conţinutului său de peste 90% apă şi a unui aport de vitamine importante pentru starea de bine a organismului, vitaminele B2 şi B6, alături de sodiu”, mai afirmă dr. Corina Zugravu.

Berea în curele de slăbire

Consumată moderat, berea nu pune în pericol dieta persoanelor care îşi doresc să slăbească, spun nutriţioniştii. Fabricată exclusiv din ingrediente naturale – apa, cereale şi hamei – berea aduce organismului un aport de minerale, vitamine şi antioxidanţi esenţiali.

Nu în ultimul rând, specialiştii precizează că berea nu conţine colesterol, iar cantitatea de zaharuri este scăzută.

Sursa: CSID